Sari la conținut

Suma uriașă pe care o vor primi părinții unei tinere care a decedat în urma vaccinului!

O tânără de 32 de ani s-a stins anul trecut din viață cu diagnosticul de tromboză cerebrală, la doar câteva zile de la vaccinare.

Moartea ei a făcut obiectul unor discuții tehnice aprofundate, iar cazul revine acum în atenția publicului: Francesca Tuscano, o tânără profesoară de 32 de ani, a murit în aprilie 2021, la spitalul San Martino din Genova, de o tromboză cerebrală, la câteva zile după ce a primit o doză de vaccin Astrazeneca.

La sfatul medicului legist Luca Tajana și a medicului hematolog Franco Piovella s-a stabilit că „decesul pacientului este în mod rezonabil de referit la efectele adverse din administrarea vaccinului anti Covid – 19”, argument pe care s-a bazat familia și avocații Federico Bertorello și Tatiana.

Odată cu decesul tinerei, dar și a raportului medical, avocații au aflat despre despăgubirele oferite de compania farmaceutică, ce valorează puțin peste 77 de mii de euro.

Francesca Tuscano

Povestea a fost spusă de ediția genoveză a publicației Republica și reconstruită de Tgr Liguria într-un reportaj.

O chestiune delicată, care pe plan penal este destinată a fi arhivată (evaluările au clarificat comportamentul medicilor implicați în vaccinare), dar care pe plan civil nu exclude urmările judiciare. De altfel, potrivit avocaților familiei, suma destinată „rudelor care au dreptul să o solicite, în cazul în care decesul persoanei vătămate a fost cauzat de vaccinări”, este de 77.468,53 euro în baza legii care a alocat un fond de 150 de milioane de euro pentru cei care au suferit prejudicii în urma vaccinării anti Covid, potrivit Rai News. 

După moartea profesoarei, câteva luni mai târziu, în iunie, o altă tânără, Camilla Canepa, a murit și ea la vârsta de 18 ani din cauza unei tromboze foarte grave. Potrivit rapoartelor, chiar și în acest caz a fost un efect advers rar la vaccinul anti Covid.  Investigațiile pentru cel de-al doilea caz sunt încă în desfășurare, iar autoritățile nu au oferit încă un punct de vedere.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel