Sari la conținut

Sunt persoane care consideră vacanța un moft, dar scopul ei este altul și nu trebuie neglijat

Minivacanta
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Minivacanta de Sfânta Maria
Sunt persoane care consideră vacanța un moft  și suntem tentați să credem că elevii au vacanță și adulții au concediu și că ambele au la bază zilele libere în care, teoretic, putem face ce vrem, ceea ce în mare parte este adevărat. Sunt persoane care, deși sunt în concediu, aleg din varii motive să rămână acasă.
În acest context, termenul de vacanță este asociat cu alegerea unei destinații noi în perioada de concediu, atunci când decidem să petrecem câteva zile cu prietenii sau cu familia, departe de casă, spune psihologul Eveline Osnaga, colaboral al Doctorului Zilei

Vacanța înseamnă să te gândești mai mult la tine și la familia ta decât la problemele pe care le-ai lăsat la locul de muncă. Înseamnă deconectare de la problemele care nu au legătură directă cu tine, ca individ, și reconectarea cu propriile emoții și stări și chiar cu propriile nevoi. Poate suna ca din cărți, dar avem atâta nevoie să ne dăm un „restart” din când în când pentru a rămâne eficienți și sănătoși.

Un alt aspect foarte important care ne ajută să descoperim fericirea când suntem în vacanță este senzația de libertate. Atunci când ne trezim la ce oră dorim, când cuvântul „trebuie” este înlocuit de „dacă vrei” sau „dacă poți” și când reușim să ne punem pe primul plan.

Sunt persoane care consideră vacanța un moft, dar scopul ei este de a preveni epuizarea fizică și mentală, având un rol important în refacerea noastră după perioadele stresante și epuizante din punct de vedere psihic și fizic. Studiile recente au arătat că detașarea de la locul de muncă nu doar că reduce stresul, dar îmbunătățește calitatea somnului, reglează tensiune arterială, scade cantitatea de glucoză din sânge, ceea ce reduce riscul de diabet.

Lăsând la o parte latura medicală, vacanțele aduc un plus de valoare cuplurilor, îmbunătățindu-le viața sexuală. În concedii avem mai multă disponibilitate pentru partener și pentru că suntem mai odihniți, mai relaxați, și poate pentru că ne conectăm mai mult petrecând timp de calitate.

Nu există nici un dubiu că vacanțele ne potențează energia și că aduc buna dispoziție, însă lucrurile sunt departe de a fi perfecte atunci când ne construim vacanța pe rețelele de socializare. Când nu ne bucurăm de ce trăim în momentul respectiv și suntem într-o permanentă expunere a „perfecțiunii” pe Facebook sau pe Instagram. La nivel inconștient așteptăm confirmarea prietenilor că suntem într-un loc minunat, că vacanța chiar a meritat și, fără să ne dăm seama, ne îndepărtăm de esență.

O altă greșeală care poate strica o vacanță este atunci când investim mult timp visând la ea și când nu suntem realiști atunci când vine vorba de așteptările pe care le avem. Cel mai important este să trăim momentul și să ne concentrăm mai mult pe noi decât pe ce se petrece în jurul nostru.

Nu multe persoane se pot detașa atât de ușor, dar acest lucru face diferența între oamenii fericiți și oamenii nefericiți. Sunt acel gen de oameni care trăiesc frumos și știu să gestioneze corect și situațiile neplăcute, cum ar fi atunci când plouă și sunt în concediu la mare sau atunci când își uită bocancii acasă, deși sunt în drum spre munte.

Atunci când alegem destinația pentru vacanță trebuie să luăm în calcul foarte multe aspecte, însă cel mai important este ceea ce simțim că avem nevoie. Concediile la mare sau la ocean sunt recomandate pentru relaxare și vin în sprijinul celor care au depresii, datorită expunerii la soare.Lumina solară în combinație cu înotul au un efect de sedativ asupra sistemului nervos, ceea ce ne ajută să ne odihnim mai bine. Vacanțele la munte sunt recomandate celor care sunt vlăguiți de energie și care au nevoie să-și încarce bateriile. Despre vacanțe și concedii se pot spune multe lucruri, însă cel mai important este să ne odihnim și să „primim” ceea ce avem nevoie, astfel încât să dăm randament și să fim mai eficienți atunci când ne întoarcem la muncă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel