Sari la conținut

Sunt probleme cu pensiile: Mulți nu și-au primit banii înainte de Paște. Ce decizie s-a luat

pensii
Sursă foto: Playtech
Ministrul Muncii, despre pensii

Probleme cu pensiile românilor. Autoritățile spuneau că toți pensionarii își vor primi pensia înainte de Paște, însă nu toți și-au primit banii. În acest context, directorul Poștei Române a făcut un anunț.

Unii pensionari nu și-au primit banii înainte de Paște, așa cum au anunțat autoritățile. Totuși, vina nu o poartă guvernanții, întâmpină dificultăți din cauza programului bugetarilor de la Poștă.

De ce nu și-au primit unii pensionari banii înainte de Paște?

Unii oameni au exprimat nemulțumiri pentru că nu și-au primit banii și, după ce au întrebat, au fost informați că aceștia vor fi disponibili abia la mijlocul săptămânii următoare.

În acest context, conducerea Poștei a precizat că pensiile sunt distribuite exclusiv de poștași și nu pot fi ridicate de la ghișee, așa cum se întâmplă în mod obișnuit. Persoanele care întâmpină această problemă sunt îndemnate să înregistreze reclamații pentru rezolvare.

„M-am informat și eu prin vecini dacă vin pensiile, nu știa nimeni. Am fost la Oficiul 32 de care aparțin. Nu se lucrează la dumnealor până pe 7, începând pe 8 se dau pensiile. Eu am vorbit cu o zi înainte și cu factorița, cu poștărița care vine acasă.

Și mi-a spus: <<Doamna Vlad, după 8>>. Când a zis dl prim-ministru, să zicem că îl cred și eu pe dl prim-ministru, eu mi-am făcut niște… ca fiecare, crezând că primesc pensia. Chiar mă afectează foarte mult, chiar eu am rămas fără bani” a spus Maria, pensionară.

Directorul Poștei Române, Valentin Ștefan, a declarat că în această perioadă, se livrează pensiile doar la domiciliu, nu în oficiul poștal.

„De obicei, răspunsul ăsta e dat când se merge în oficiul poștal. În perioada aceasta, noi livrăm pensiile doar la domiciliu și nu în oficiul poștal. Să stea acasă, că îi aduce poștașul pensia. Sunt excepții de genul ăsta, există tot timpul, nu le putem preveni. În cazurile astea de excepție, mergem și intervenim unde se face o reclamație”, a declarat și Valentin Ștefan, directorul Poștei Române.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel