Sari la conținut

Supraviețuitorii incendiului din clubul Colectiv pot beneficia gratuit de recuperare prin fizioterapie

Federația Română a Asociațiilor de Fizioterapie oferă gratuit, prin intermediul membrilor săi, ședințe de recuperare prin fizioterapie supraviețuitorilor incendiului din clubul Colectiv. Acestui demers s-au alăturat specialiștii a trei cabinete de recuperare medicală, Terapie pentru Mișcare, KinetoDema și Fiziolife Medica, dar și alți membri ai federației.

Transmitem sincere condoleanțe familiilor care și-au pierdut rudele și prietenii în incendiul de la clubul Colectiv și suntem alături de supraviețuitorii tragicului accident prin oferirea gratuită a ședințelor de recuperare necesare pentru ca aceștia să poată reveni la activitățile cotidiene cât mai repede cu putință”, afirmă președintele Federației Române a Asociațiilor de Fizioterapie, Prof. Dr. Elena Căciulan.

Cicatricile rezultate ca urmare a arsurilor suferite în timpul incendiului vor limita extrem de mult amplitudinea mișcărilor corpului ca urmare a faptului că pielea își pierde din elasticitate. De asemenea, din cauza perioadei lungi de imobilizare, mușchii se vor atrofia, iar pacienții pot dezvolta dificultăți în mișcare. În plus, afectarea căilor respiratorii și lipsa activității fizice vor conduce la dezvoltarea unor patologii ale sistemului cardiovascular”, explică Bogdan Goga, fizioterapeut în cadrul studioului de recuperare medicală Terapie pentru Mișcare.

De asemenea, acesta susține că toate persoanele afectate de incendiul de la clubul Colectiv trebuie să urmeze ședințe de recuperare prin fizioterapie care vor ajuta la adaptarea organismului la grefele de piele și la recăpătarea funcționabilității corpului. “Ședințele de fizioterapie vor cuprinde elemente de kinetoterapie, terapie manuală, masaj, electroterapie și taping. Ne dorim să fim alături de supraviețuitorii tragicului accident de săptămâna trecută pe tot parcursul procesului de recuperare”, adaugă fizioterapeut Bogdan Goga.

Astfel, cei care doresc să beneficieze gratuit de ședințele de recuperare, sunt rugați să ia legătura cu reprezentanții Federației Române a Asociațiilor de Fizioterapie, la numerele de telefon 0722.839.882 și 0737.147.895 sau la adresa de e-mail [email protected].

Inițiativa Federației Române a Asociațiilor de Fizioterapie face parte din demersurile de solidaritate ce au loc pe fondul tragicului incendiu produs în clubul Colectiv din București, în care peste 30 de tineri și-au pierdut viața.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel