Sari la conținut

Tamiflu, pastila-minune pentru gripă, se poate da și copiilor sub un an

Agenţia americană a Alimentelor și Medicamentelor (FDA) a aprobat în ultima decadă a lui decembrie 2012 utilizarea medicamentului Tamiflu şi la copiii sub 1 an. Adminstrarea este interzisă însă în cazul bebeluşilor care au sub două săptămâni.

Pe 21 decembrie 2012, FDA a decis că medicamentul Tamiflu poate fi utilizat timp de două zile din cinci în tratarea gripei la copiii sub 1 an care au următoarele simptome: nas înfundat, tuse, febră, dureri în gât şi de oase. Nu a fost aprobată şi utilizarea acestui medicament în prevenţia infecţiei cu virusul gripal la această grupă de vârstă.

Tamiflu este în acest moment singurul medicament aprobat în tratarea gripei la copiii sub 1 an care prezintă risc ridicat de complicaţii gripale. Până acum, Tamiflu era utilizat în tratarea gripei la adulţi şi la copiii de 1 an sau mai mari care aveau simptome ale bolii.

Medicamentul putea fi utilizat şi în prevenirea infecţiei cu virusul gripal la copiii la mari de 1 an, precum şi la adulţi.

Dozarea corectă, esenţială

Oficialii FDA au declarat că există o schemă fixă de dozaj la copiii mai mari de 1 an şi la adulţi, dar la copiii sub 1 an dozarea trebuie calculată pentru fiecare micuţ în parte, în funcţie de greutatea sa.

Copiii sub 1 an pot primi 3 miligrame de Tamiflu pe kilogram-corp, timp de două zile din cinci.

O doză inferioară necesită un dozator mai mic decât cel cu care pachetul cu Tamiflu se vinde în mod curent.

Medicul Edward Cox, directorul Direcţiei produselor antimicrobiene din cadrul Centrului pentru evaluarea medicamentelor – FDA, a declarat că: „Farmaciştii trebuie să furnizeze dozatorul adecvat pentru ca părinţii să poată administra medicamentul în dozele corecte pentru copiii lor”. El a adăugat că medicii pediatri şi părinţii trebuie să se asigure că medicamentul este administrat în cantităţile corecte pentru bebeluşii lor.

 

Copiii aflaţi la risc de complicaţii gripale

 

Potrivit Centrului American pentru Controlul Bolilor Transmisibile (CDC), copiii sub 2 ani sunt cei mai vulnerabili în dezvoltarea complicaţiilor în caz de gripă. Rata de spitalizare este mai mare în cazul bebeluşilor de 6 luni şi sub 6 luni.

Aprobarea FDA pentru Tamiflu la copiii sub 1 an vine în urma unor noi studii pe adulţi şi copii peste 1 an.

Efectele secundare cele mai obişnuite în cazul administrării acestui medicament sunt voma şi diareea. În cazuri severe, efectele secundare au inclus iritaţii pe piele, halucinaţii, delir şi comportament anormal, însă toate acesta nu s-au regăsit şi în ultimele studii făcute în urma administrării de Tamiflu.

 

 

 

 

Virgil Munteanu

Virgil Munteanu lucreaza in domeniul comunicarii din 1996. Incepand cu anul 2014, Virgil Munteanu, a inceput colaborarea, in calitate de redactor, imbratisand profesia de jurnalist, cu publicatii precum www.doctorulzilei.ro, www.animalzoo.ro, www.evz.ro, ww.capital.ro, www.evz monden.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel