Sari la conținut

Țara campioană la imunizare, răpusă de numărul infectărilor. 50.000 de cazuri în 24 de ore

campanie de vaccinare antigripala
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Un nou vaccin e testat pe oameni

Imunizarea este cea mai eficientă metodă de a pune capăt pandemiei, susțin specialiștii. În timp ce anumite țări încă se confruntă cu strategia de convingere pentru vaccinare, câteva state au o acoperire vaccinală excelentă.

Cu toate acestea, se pare, noul val a lovit din plin aceste state. În situația enunțată se află Israel, țara cu o acoperire vaccinală foarte bună.

În Israel, țară campioană la vaccinare, crește zilnic numărul cazurilor de COVID. Premierul le-a recomandat spitalelor pediatrice să se pregătească să interneze cât mai mulți copii contaminați cu noul virus.

Situație epidemiologică gravă în Israel

În urma consultărilor cu experți epidemiologi, premierul israelian Naftali Bennett a declarat că este preocupat din cauza ratei zilnice, estimată la peste 100.000 de infectări săptămâna viitoare. Guvernul său a fost criticat pentru că a menținut deschise școlile în care au fost confirmate cazuri de COVID. Joi erau 54 de copii tratați în spitale.

Ieri, Ministerul Sănătății a raportat aproape 50.000 de cazuri noi la nivel național, pe fondul răspândirii variantei Omicron. Coordonatorul campaniei de combatere a coronavirusului a declarat că nu au dat rezultate pentru sănătatea publică restricțiile suplimentare în timpul valului variantei Omicron și nu se poate spune că Ministerul Sănătății nu va recomanda în viitor un lockdown din cauza aglomerării spitalelor cu pacienții noi care au COVID sau din cauza gripei sezoniere.

Interesul pentru vaccinare rămâne scăzut în România

Interesul pentru vaccinare rămâne scăzut. Potrivit celui mai recent bilanț, doar aproximativ 5.800 de persoane au făcut prima doză în 24 de ore. În încercarea de a limita răspândirea coronavirusului, autoritățile au scurtat intervalul până la administrarea dozei booster, au anunțat începerea vaccinării copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani și au schimbat regulile în privința trecerii școlilor la cursuri online, comunică RRA.

De săptămâna viitoare, doza a treia se va face la 4 luni în loc de 6, iar în data de 26 ianuarie va începe și vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani. Programare acestora este posibilă, de ieri, pe platforma vaccinare-covid.gov.ro. De ieri s-au schimbat și regulile în privința trecerii școlilor la cursuri online: nu se va mai ține cont de rata devaccinare a cadrelor didactice dintr-o unitate de învăţământ, ci de gradul de ocupare a paturilor destinate pacienților cu Covid din spitale.

Concret, se vor face ore online în județele în care peste 75% dintre aceste paturi sunt ocupate. Orele cu prezență fizică se vor relua după ce rata de ocupare a paturilor va coborî sub 70%. În cazul în care într-o clasă se înregistrează trei cazuri de infectare, cursurile cu prezența fizică se vor suspenda pentru 10 zile.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel