Din cuprinsul articolului
5 președinți în 11 zile. Află țara care a trecut printr-o criză politică fără precedent, având cinci președinți în doar 11 zile. Istorie, haos și lecții din America de Sud.
Crizele politice pot zdruncina orice națiune, dar puține episoade din istorie se compară cu ceea ce s-a întâmplat în Argentina în anul 2001. Această țară sud-americană a trecut printr-o perioadă tulbure în care, în doar 11 zile, nu mai puțin de cinci oameni diferiți au ocupat funcția de președinte.
Haosul economic și social a dus la o succesiune rapidă a liderilor și a rămas un caz emblematic al instabilității guvernamentale.
În decembrie 2001, Argentina era în plină criză economică. Țara suferea de recesiune severă, șomaj ridicat, datorii externe uriașe și măsuri de austeritate dure. Protestele de stradă, cunoscute sub numele de „cacerolazo”, au devenit o imagine recurentă, în care mii de cetățeni băteau în oale și tigăi pentru a-și exprima frustrarea.
Țara care a avut 5 președinți în doar 11 zile
Președintele Fernando de la Rúa a fost primul care a demisionat pe 20 decembrie 2001, după confruntări violente între protestatari și forțele de ordine, soldate cu zeci de morți.
Potrivit Pagina12, succesiunea rapidă a președinților a fost următoarea:
- Fernando de la Rúa – demisionează pe 20 decembrie 2001.
- Ramón Puerta – președinte interimar pentru doar două zile.
- Adolfo Rodríguez Saá – numit de Congres, dar demisionează după o săptămână.
- Eduardo Camaño – preia interimatul pentru alte două zile.
- Eduardo Duhalde – este învestit pe 1 ianuarie 2002, reușind să stabilizeze situația în cele din urmă.
Această perioadă de 11 zile a fost marcată de incertitudine, pierderea încrederii în instituțiile statului și o mobilizare socială masivă.
Criza a avut efecte de durată asupra economiei și politicii argentiniene. A fost un exemplu clar de ce încrederea publicului și stabilitatea economică sunt esențiale pentru buna funcționare a unui stat.
De asemenea, a arătat cât de rapid se poate prăbuși un sistem atunci când liderii nu oferă soluții clare și echitabile pentru problemele majore ale populației.
Povestea celor 5 președinți în mai puțin de două săptămâni. Cine sunt aceștia
1. Fernando de la Rúa (1999 – 20 decembrie 2001)
Politician conservator, membru al Uniunii Civice Radicale. A ajuns la putere promițând reforme economice, dar a fost copleșit de criza financiară și socială.
A pierdut rapid susținerea populară din cauza măsurilor de austeritate și a „corralito” – restricția asupra retragerii banilor din bănci. A demisionat în mijlocul protestelor violente.
2. Ramón Puerta (20 – 22 decembrie 2001)
Președinte interimar, șeful Senatului la acea vreme. A ocupat funcția pentru două zile, strict pentru a asigura o tranziție rapidă către o alegere parlamentară a unui nou președinte. Nu a avut ambiții politice pe termen lung.
3. Adolfo Rodríguez Saá (22 – 30 decembrie 2001)
Guvernator al provinciei San Luis, a fost desemnat de Congres ca președinte interimar. A anunțat imediat intrarea Argentinei în incapacitate de plată, primul astfel de anunț oficial la nivel național.
Nu a reușit să obțină sprijin politic pentru un guvern stabil și a demisionat după o săptămână.
4. Eduardo Camaño (30 decembrie 2001 – 1 ianuarie 2002)
Un alt interimar, președintele Camerei Deputaților. A condus pentru doar două zile, până la desemnarea oficială a unui nou lider legitim.
5. Eduardo Duhalde (1 ianuarie 2002 – 25 mai 2003)
Fost vicepreședinte și guvernator al provinciei Buenos Aires, a fost ales de Congres pentru a stabiliza situația. Spre deosebire de predecesorii săi, Duhalde avea o bază politică puternică și susținerea partidului peronist (Partidul Justicialist).
De ce a rămas Duhalde la putere și ce a schimbat
Eduardo Duhalde a reușit să rămână la conducere pentru că:
- Avea susținerea internă a unei mari părți din clasa politică, în special a peroniștilor.
- A luat măsuri ferme pentru a calma protestele și a stabiliza economia.
- A rupt convertibilitatea peso-dolar (1:1), care provocase blocaje economice grave.
Mandatul său și reformele promovate
Durata mandatului: 1 ianuarie 2002 – 25 mai 2003 (aproximativ 1 an și 5 luni, ca interimar cu puteri depline).
Reforme importante:
- Abandonarea parității fixe cu dolarul.
- Devalorizarea monedei naționale (peso).
- Controlul prețurilor și al tarifelor la servicii publice.
- Măsuri sociale de sprijin pentru populația afectată de criză.
- reorganizarea relațiilor cu FMI și restructurarea datoriei externe.
Mandatul său a pus bazele redresării economice a Argentinei și a pregătit terenul pentru revenirea peronismului la putere prin Néstor Kirchner, care a fost ales în 2003.
