Sari la conținut

Klaus Iohannis: țara trebuie să se concentreze asupra pandemiei. Ce măsuri a luat Președintele?

teste rapide pentru COVID-19

În cadrul unei ședințe de lucru, Președintele Klaus Iohannis și-a manifestat dorința de a ne concetra asupra pandemiei și a măsurilor ce pot fi luat pentru a reveni la normal. În acest sens, Domnia Sa a anunțat că săptămâna viitoare România va primi 3 milioane de teste rapide. Cu această ocazie, secțiile de Terapie Intensivă din țară vor primi 300 de ventilatoare și aproximativ 500 de concentratoare de oxigen pentru pacienții Covid aflați în stare gravă.

“Tocmai s-a încheiat o ședință de lucru pe care am avut-o cu domnul Nicolae Ciucă, Prim-ministru interimar începând de astăzi, cu ministrul Sănătății și cu alți specialiști – secretarul de stat Arafat, domnul doctor Gheorghiță, care se ocupă de campania de vaccinare.

Este absolută nevoie de o concentrare maximă pe gestionarea pandemiei. Chiar dacă am avut alegeri, chiar dacă atenția s-a mutat pentru puține zile pe altceva, pandemia nu a dispărut și chiar dacă avem în continuare un număr relativ limitat de infectări noi, putem să observăm cu ușurință că, de exemplu, astăzi, din păcate, am avut peste 200 de decese.

Secțiile de Terapie Intensivă sunt sub o mare presiune, spitalele în general, și suntem hotărâți ca toate aceste chestiuni să fie gestionate în continuare bine până când, sigur, se va forma un nou guvern și va prelua și va duce mai departe această gestiune.

Sunt câteva vești bune în această zonă. Bunăoară, sunt aproximativ 300 de ventilatoare care se livrează în următoarele zile și, prin asta, se va extinde capacitatea secțiilor de Terapie Intensivă.

În mai puțin de o săptămână, va veni prima tranșă din 3 milioane de teste rapide care sunt deja comandate și, pentru a veni în sprijinul pacienților cu forme mai grave, sunt deja în curs de instalare aproximativ 500 de concentratoare de oxigen.

Deci, iată, se lucrează, se lucrează rapid, se lucrează pentru a extinde capacitatea spitalelor, pentru a putea primi bolnavii.

Evident, rolul nostru, al celorlalți, este în continuare să ne protejăm, să-i protejăm pe ceilalți, pentru a da o șansă medicilor, personalului medical, să se ocupe de pacienții cu probleme dificile.
Voi rămâne în continuare conectat cu această zonă și avem deja pași importanți făcuți în pregătirea campaniei de vaccinare, dar despre asta mai multe în zilele următoare”, a afirmat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel