Ziua Tatălui din acest an va fi una deosebit de dificilă pentru multe dintre cele peste 600.000 de familii americane care jelesc moartea unei persoane dragi pentru COVID-19, potrivit Yahoo News.
Printre acestea se numără și familia Ballard din Carolina de Nord, care se confruntă cu pierderea patriarhului lor. Gordon Ballard, un soț devotat și tată a opt copii, care a trecut printr-o boală de-a lungul vieții pentru a-și îngriji familia, a murit de COVID-19 la 17 mai 2021, a spus fiica sa.
Gordon Ballard și-a pierdut viața în data de 17 mai, la vârsta de 65 de ani. I-a fost teamă să își facă vaccinul mai repede, iar una dintre fiicele lui relatează faptul că prima doză i-a fost administrată abia pe 5 aprilie, după nenumărate insistențe din partea medicului său. Rapelul îl avea programat pe 3 mai, dar în acea zi a fost depistat pozitiv cu COVID-19, iar procedura a fost amânată.
Gordon Ballard s-a născut cu anemie falciformă – o tulburare în care nu există suficiente globule roșii sănătoase pentru a muta oxigenul prin corp – și a suferit una sau două crize pe an, după cum povestește fiica sa.
În ciuda durerii, și-a continuat cariera, ca tehnician în autopsii în spital pe timp de zi și lucrând noaptea la diferite centre funerare.
Când a început pandemia, „tatăl meu a petrecut fiecare zi cu frică”, pentru că era sigur că va muri dacă ar contracta COVID-19, a spus Ballard-Hart, una din ficele victimei de covid.
Pe 3 mai a fost internat de urgență la spital, iar viața lui avea să se încheie fix la două săptămâni de la această dată.
Horoscopul zilei de sâmbătă, 4 mai 2024, spune că nativii zodiacului vor avea parte de…
Potrivit nutriţioniştilor, este un mit că valorile colesterolului cresc foarte mult după consumul de ouă,…
Nadia Comăneci, sportiva simbol a gimnasticii româneşti din toate timpurile, a dezvăluit o rețetă specială…
România a atras atenția NASA și a întregii lumi datorită unor imagini spectaculoase captate de…
Situată la doar 73 de kilometri de București, Mănăstirea Ghighiu este loc de pelerinaj pentru…
Ouăle fierte şi vopsite sunt un produs traditional esenţial care nu trebuie să lipsească de…