duminică, martie 22, 2026
7.3 C
București

„Taxa pe boală”, contestată la CCR. Avocatul Poporului atacă neplata primei zile de concediu medical

Avocatul Poporului a sesizat CCR privind neplata primei zile de concediu medical, considerând măsura neconstituțională și discriminatorie pentru angajați.

Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical

Avocatul Poporului a trimis Curții Constituționale o sesizare prin care contestă prevederile Ordonanței de Urgență nr. 91/2025, act normativ care elimină plata primei zile de concediu medical pentru toți angajații.

Măsura, intrată în vigoare la 1 februarie 2026, a generat reacții puternice din partea sindicatelor și a organizațiilor de pacienți, care o consideră o formă de „taxă pe boală”.

Citeste si…

„Prevederile art. II din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 91/2025 privind stabilirea unor masuri în cadrul sistemului de sănătate contravin prevederilor constituționale, ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul securității juridice și al previzibilității normei, art. 34 privind ocrotirea sănătății, art. 44 privind dreptul de proprietate private și art. 4 7 referitor la protecția sociala a cetățenilor, precum și art. 115 alin. ( 6)”, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Avocatului Poporului.

De ce este contestată măsura

Potrivit sesizării, Avocatul Poporului susține că neplata primei zile de concediu medical:

  • încalcă dreptul constituțional la ocrotirea sănătății (art. 34)
  • afectează protecția socială a angajaților, garantată de art. 47 din Constituție
  • contravine principiului securității juridice și previzibilității legii
  • transformă contribuțiile obligatorii la sănătate într-un impozit mascat, deoarece angajații plătesc pentru servicii de care nu mai beneficiază în prima zi de boală

Instituția subliniază că salariații contribuie lunar la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), iar eliminarea indemnizației pentru prima zi de medical îi privează de un drept pentru care au plătit deja, scrie Adevărul.

Citeste si…

Cine este afectat

Măsura se aplică tuturor concediilor medicale emise între 1 februarie 2026 și 31 decembrie 2027, indiferent de:

  • vechimea în muncă
  • tipul afecțiunii
  • statutul profesional al angajatului

Sindicatele au avertizat că această modificare lovește în special angajații cu venituri mici, pentru care pierderea unei zile de indemnizație poate reprezenta un impact financiar semnificativ.

Reacții publice și presiune socială

Decizia Avocatului Poporului vine după numeroase solicitări din partea:

  • organizațiilor sindicale
  • asociațiilor de pacienți
  • reprezentanților din domeniul sănătății

Acestea au criticat măsura ca fiind „nedreaptă”, „nejustificată” și „disproporționată” în raport cu contribuțiile obligatorii ale angajaților.

Curtea Constituțională urmează să analizeze sesizarea și să decidă dacă prevederea privind neplata primei zile de concediu medical este sau nu constituțională. Până la o decizie finală, ordonanța rămâne în vigoare.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Senatul a făcut anunțul: Cine nu mai pierde bani în prima zi de concediu medical

Senatul a adoptat luni un amendament important la Ordonanța...

Avocatul Poporului poate interveni. Casa de Pensii obilgată să recalculeze aceste pensii

Avocatul Poporului poate interveni în mai multe situații în...

Legea concediului medical se schimbă: Cine nu va pierde plata primei zile de concediu

Ministerul Sănătății a publicat, astăzi, 6 februarie 2026,  un...

Cine sunt românii care vor avea prima zi de concediu medical plătită. Anunțul ministrului Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță excepții de la neplata...

Citește și