Sari la conținut

Terapia prin rugăciune. Taina medicinii creștine este una singură: credința că Isus Hristos vine pe crucea bolnavului și ia asupra Lui suferința

rugaciune
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Puterea rugaciunii

Terapia prin rugăciune. Sacroterapia este un proces complex, care implică legătura omului cu Dumnezeu, credința unui individ că Dumnezeu îl poate ajuta, îl poate vindeca. Sacroterapia, pe scurt, este rugăciunea pe care un om o îndreaptă către Dumnezeu, spre vindecarea sa. „Taina medicinii creștine este una singură: credința că Isus Hristos vine pe crucea bolnavului și ia asupra Lui suferința” spune prof. dr. Pavel Chirilă

Am aflat despre puterea sacroterapiei de la un om special doctor Rodica Augusta Urziceanu, medic primar psihiatru doctor în ştiinţe medicale de la Spitalul de Psihiatrie Titan „Constantin Gorgos”, din Bucureşti. Ne-a vorbit despre „comunicarea pe verticală”, legătura specială cu Dumnezeu. Ne-a prezentat sacroterapia din experienţa proprie, ca medic creştin ortodox neuropsihiatru, cu peste patru decenii de practică medicală, din care mai mult de trei decenii a activat în domeniul Psihiatriei Copilului.

Terapia prin rugăciune

„Religia/Spiritualitatea sunt tot mai mult recunoscute ca având un rol important în profilaxia/tratamentul tulburărilor psihice. Cercetări științifice au confirmat o relație pozitivă între afilierea religioasă și indicatorii de sănătate mintală”, ne spune medicul. În ultimii 20 de ani, Psihiatria a devenit din ce în ce mai deschisă în a recunoaşte importanţa religiei ca factor ce influenţează evoluţia tulburărilor psihice.

Iată un exemplu: „Într-un studiu publicat în Journal of Clinical Psychology, Dr.David H. Rosmarin, asistent în psihologie la Mc.Lean Hospital, afiliat la Harward, afirma că Serviciile de Sănătate Mentală ar trebui să includă şi să integreze credinţe spirituale în terapiile oferite, în special pentru pacienţii care sunt religioşi: „Ar trebui să luăm mult mai în serios spiritualitatea pacienților decât o facem în prezent; cei ce credeau că Dumnezeu le poartă de grijă, aveau niveluri mai mici de îngrijorare și de intoleranță la incertitudinile vieții, decât cei care nu se încredeau în Dumnezeu”.

Mii de cazuri fericite În cei peste 30 de ani de lucru cu copiii și părinții lor, medicul Rodica Urziceanu a întâlnit multe cazuri, unele disperate. Prin blândeţe, sfaturi bune, care l-au inclus şi pe acela de a nu ignora partea spirituală, foarte multe din aceste poveşti dureroase au avut un final fericit. „Nu am avut timp să fac o cercetare, dar cred că sunt peste 2.000 de cazuri, de-a lungul timpului, pe care le-am văzut și despre care știu și acum multe lucruri. Foarte mult a ajutat această orientare spirituală și această comunicare pe verticală”, ne spune dr. Rodica Urziceanu.

Cum acționează terapia prin rugăciune

Un om care se roagă, care se uită spre Divinitate capătă o stare de liniște, se curăță de gândurile negre, alungă orice umbră din mintea și sufletul său, intră într-o stare de echilibru, de liniște, poate privi altfel lucrurile și acționează alt fel. Dar nu este vorba numai de asta, ne atrage atenția medicul.

„Nu e numai atât. Pentru că liniştea şi echilibrul, să zicem, poţi să le obţii şi cu ajutorul unui psihoterapeut sau al unui psihiatru care are o structură în sensul acesta, pe lângă profesia lui. Dar este vorba de un ajutor Divin, de un ajutor real de Sus! Nu este numai psihoterapie, nu este numai sugestie. Este o transformare și un ajutor de Acolo”.

Pe pacienţii săi îi tratează ca medic. Şi, totuşi, cum se ajunge la recomandarea sacroterapiei? Ce le spune părinţilor? „Le recomand să meargă la biserică, să se roage. Le atrag atenția asupra laturii spirituale, să nu o ignore. Iar cei la care observ eu că există deja o formație, o aplecare în acest sens, sigur că primesc mai multe informații de la mine. Și apropo de faptul că trebuie să aibă un duhovnic, copilul respectiv trebuie dus și el, ușor- ușor la biserică, iar de la vârsta de 7 ani, dacă este posibil, chiar să se mărturisească.”

Copiii părinților credincioși au evoluat mai bine

Şi această întoarcere spre rugăciune, spre spiritualitate are efecte. „Este evidentă evoluţia. Eu am copii în îngrijire ai căror părinți s-au modificat la 180 de grade, care au stabilit o legătură, o comunicare și o transformare extraordinare, în sens creștin. Copilul a evoluat incomparabil mai bine. Deci nu numai prin pacea, prin armonia, prin liniștea pe care le dobândesc prin pacea Lui Hristos, pe care și-au asumat-o, ci prin ajutorul Lui Dumnezeu.”

Familii salvate, terapie prin rugăciune, de la destrămare

Medicul Rodica Urziceanu este ca un părinte. Pentru că deşi nu ne spune, se ştie că sunt părinţi care reacţionează negativ la bolile copiilor, mai ales acestea din aria psihiatriei. Unii dintre pă- rinţi abandonează familia, copiii. Fug. Doctorița încearcă să-i ajute. „Erau familii care veneau la mine și erau pe punctul de a se despărți. Apoi, am destui pacienți ai căror părinți ori nu erau căsătoriți, trăiau împreună și pe care îi sfătuiam să se unească în fața Lui Dumnezeu, să se căsătorească, să capete această Taină a cununiei.

Au făcut-o și evoluția copilului s-a văzut că era semnificativ mai bună, după ce au făcut acest pas.”, spune medicul de suflete. Alții erau pe punctul de a se despărți. Erau familii organizate care se destră- mau. Mamele, în general, au un spirit de sacrificiu mare și sunt dăruite. Dar tații… puțini sunt cei care rezistă și care merg alături. Pe mulți i-am sfătuit și mulți nu s-au mai despărțit. Pe mine m-a impresionat un caz. Erau aici, se ciondăneau în fața mea, parcă erau în fața instanței. I-am liniștit, i-am sfătuit și după un timp au venit și mi-au spus că s-au împăcat, erau împreună”

Colaborează cu alt medic creștin dr. Pavel Chirilă. Ne ajută să înțelegem mai bine ce este sacroterapia oferindu-ne un citat din sfaturile acestuia. Noțiunea de sănătate, în „Antropologia Suferinței”: „Sănătate deplină. Toți gânditorii creștini și Sfinții părinți sunt de acord că omul a avut o sănătate deplină doar în starea paradisiacă. În ce constă această stare de sănătate primordială?

Temelia sănătății sufletești: gândul cel bun

Comuniune totală și nemijlocită cu Dumnezeu – Creatorul și cu universul creat înainte de om și pentru om; ascultare firească și deplină față de Dumnezeu. (…) Alteori, sănătatea este definită prin negații: a nu fi trist, a nu te răzvrăti, a nu vedea nicio bogăție duhovnicească în tine însuți, a nu fi nesimțitor față de păcatele proprii (dimpotrivă, omul sănătos le simte ca o mare povară). (…). Sănătatea sufletului este necesară și suficientă pentru a considera un om în întregime sănătos, iar pocăința este leacul sufletului care definește sanogeneza.

În concluzie, nepătimirea împreunată cu contemplația și cunoașterea duhovnicească sunt trăsăturile esențiale ale sănătății sufletești ( Jean Claude Larchet). Temelia sănătății sufletești este gândul cel bun”. Echilibrul spiritual (duhovnicesc) este o condiție „sine qua non” pentru viața de familie. Dobândirea cunoștințelor pedagogice, psihologice necesare confruntării cu toate problemele zilnice și îndrumării copilului nu este suficientă; părinții trebuie să dobândească echilibrul duhovnicesc și întreaga viață să le fie sfințită.

„Nu oferim copiilor ceea ce știm, ci ceea ce suntem noi înșine; dacă noi ne-am echilibrat corespunzător, dacă mintea noastră este liberă și știe să stea de vorbă cu Dumnezeu… atunci este sigur, copiii se vor dezvolta corespunzător…”, spune dr. Rodica Urziceanu.

Autor: Carmen Anghel

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel