Sari la conținut

Terapia “vampir”, tratamentul revoluționar de reîntinerire a pielii

Facuta cunoscuta in toata lumea de Kim Kardashian si alte celebritati de la Hollywood indragostite de efectele ei miraculoase, terapia “vampir” sau PRP (Platelet rich plasma) este o procedura regenerativa revolutionara, care consta in recoltarea, centrifugarea si reinjectarea sangelui pacientului in piele.

Domnul doctor Laurentiu Vladau, specialist dermatolog in cadrul Clinicii Hebra Dermatologie, a explicat in ce consta acest tratament, ce imperfectiuni de ordin estetic poate rezolva si daca prezinta sau nu riscuri.

Folosita initial in chirurgia ortopedica, terapia PRP are la baza peste 30 de ani de studii si literatura clinica care ii sustin si demonstreaza eficacitatea. Tehnica a fost imprumutata in industria de chirurgie cosmetica datorita rezultatelor deosebite obtinute in cazurile in care se doreste reducerea modificarilor pielii cauzate de imbatranire, reducerea efectelor imbatranirii cauzate de expunerea la soare, ameliorarea cicatricilor cauzate de acnee sau chiar ameliorarea celulitei.

In ce consta procedura

Tratamentul implica extragerea trombocitelor din sangele pacientului, pentru a le injecta ulterior in zonele cu probleme ale pielii.

“Terapia “vampir” sau PRP consta in microinjectii multiple a unui amestec de plasma proprie pacientului, obtinuta prin recoltarea de sange venos care este prelucrat in eprubete speciale. Sangele este centrifugat, iar plasma impreuna cu plachetele sangvine sunt izolate si extrase pentru tratament. Plachetele sau trombocitele au rolul de a stimula procese fiziologice, cum ar fi productia de colagen, factori de crestere a parului, si totodata imbunatatesc microvascularizatia si dau semnale regeneratoare celulor si tesuturilor din zonele injectate”, explica domnul doctor Laurentiu Vladau.

“Injectarea se poate face foarte superficial, imediat sub epiderm sau in dermul profund, in functie de efectul pe care dorim sa il obtinem si indicatia terapeutica. Procedura este insotita de disconfort minim, usoara durere la injectare, ameliorata prin aplicarea de crema anestezica inainte de procedura. Pacientii isi pot relua activitatile imediat sau la scurt timp dupa procedura”, adauga specialistul dermatolog.

Ca urmare a tratamentului se observa imbunatatirea hidratarii, elasticitatii, fermitatii si texturii pielii, precum si ameliorarea ridurilor fine si reducerea hiperpigmentarii prin stimularea productiei de acid hialuronic si colagen.

Pentru a obtine rezultate vizibile, persoanelor de peste 40 de ani le sunt recomandate trei sedinte de tratament la distanta intre patru si sase saptamani unele de altele, in timp ce persoanele sub aceasta varsta pot vedea rezultatele dorite dupa doar o sedinta.

Recuperare post tratament

Tratamentul PRP dureaza aproximativ o ora si jumatate si ulterior necesita putin timp de recuperare, efectele secundare post-tratament fiind minore.

“Este posibil sa apara roseata si o anumita sensibilitate in prima zi dupa procedura, precum si cateva vanatai minore. Roseata va disparea pana a doua zi. Rar pot aparea cazuri de umflare usoara a zonei tratate, uneori descuamare a pielii, insa aceste efecte vor disparea in douazeci si patru pana la patruzeci si opt de ore”, explica domnul doctor Laurentiu Vladau.

Contraindicatii

Fiind un tratament injectabil care utilizeaza sangele propriu al pacientului, nu exista riscuri de reactii alergice. Metoda este una sigura, nu este alergenica si are efectul unui biostimulant natural. Cu toate acestea, tratamentele PRP nu sunt recomandate persoanelor care sufera de epilepsie, celor care prezinta reactii alergice la anticoagulanti (citratul de sodiu) sau care se confrunta cu boli infectioase acute. PRP nu este recomandat fumatorilor datorita activitatii scazute a trombocitelor la acesti pacienti.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel