Categories: Ştiri sănătate

Testare gratuită COVID în peste 140 de centre de recoltare din țară, pentru cadrele didactice din clasele primare, oferită de MedLife

În contextul pandemiei COVID-19, începerea școlii reprezintă un moment stresant și dificil pentru cadre didactice, părinți și elevi.

Sistemul Medical MedLife vine în sprijinul acțiunilor deja întreprinse de autorități cu un demers de testare gratuită pentru depistarea anticorpilor specifici COVID-19, dedicat cadrelor didactice din ciclul primar.

Demersul se desfășoară la nivel național, în perioada 1-14 septembrie 2020 și își propune să măsoare gradul de imunizare a cadrelor didactice din ciclul primar. În cadrul acestei acțiuni, MedLife pune la dispoziție teste serologice care detectează prezența anticorpilor specifici COVID-19 în organism, produși ca răspuns la infecția cu noul coronavirus*.

În cazul în care sunt identificate mai mult de 3 cadre didactice care au trecut prin boală în cadrul aceleași instituții, Sistemul Medical MedLife pune la dispoziție și teste RT- PCR în vederea diagnosticării, astfel încât să poată fi izolat din timp un posibil focar*.

„Sindicatele și ONG-urile atrag deja atenția că școlile ar putea deveni focare de infecție cu noul coronavirus. Având în vedere acest context, facem un prim pas și venim în sprijinul autorităților cu acest demers. Cadrele didactice din clasele primare ar trebuie să-și poată desfășura activitatea cu încredere și responsabilitate, de aceea le oferim posibilitatea de a afla dacă au intrat în contact cu virusul și dacă au dobândit, pentru o anumită perioadă, imunitate naturală pentru SARS-CoV-2. Este o campanie de testare gratuită și încurajăm cât mai multe cadre didactice din ciclul primar să își facă acest test, atât pentru siguranța lor, cât și pentru cea a familiilor lor și a elevilor. În același timp, însă, pentru ca școlile să fie un mediu sigur, este extrem de important să fie respectate cu strictețe regulile de igienă și distanțare socială ”, a declarat Mihai Marcu, CEO MedLife.

Testarea este voluntară și rezultatele sunt confidențiale

Testele serologice pentru depistarea anticorpilor IgG presupun recoltarea unei probe de sânge, iar rezultatele sunt confidențiale, putând fi accesate într-un interval de 3 zile lucrătoare pe site-ul www.medlife.ro,  pe baza unui cod unic.

Un rezultat pozitiv confirmă că persoana testată a intrat în contact cu virusul SARS-CoV-2, fără a se impune, însă, carantina, izolarea sau întreruperea activității la locul de muncă. Un rezultat negativ arată fie că persoana testată nu a fost purtător al virusului în trecut, fie că perioada de timp de la infectare este încă insuficientă pentru dezvoltarea anticorpilor.

Testele folosite pentru determinarea anticorpilor de tip IgG  pe sistemele analitice Abbott sunt teste serologice calitative. Performanța excelentă a acestor teste este dovedită și de studiul realizat de Universitatea din Washington (centru de referință pentru testările virale) care a evidențiat o specificitate de 99,9% a testului Abbott.

Testare gratuită în peste 140 de centre de recoltare MedLife din țară

Cadrele didactice din clasele primare se pot testa în toate cele peste 140 de puncte de recoltare MedLife la nivel național, iar probele vor fi prelucrate în cele 6 laboratoare.

Pentru a beneficia de gratuitate, învățătorii trebuie să completeze o declarație pe proprie răspundere, care să ateste că fac parte din grupul țintă. Mai multe informații despre procesul de înscriere vor fi comunicate zilele următoare.

* În limita stocurilor disponibile.

Recent Posts

O zodie primește ajutor DIVIN după Paște. Va avea mare noroc în tot ceea ce face

Cristina Demetrescu spune că un semn beneficiază de un ajutor neașteptat la scurt timp după…

14 minute ago

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

10 ore ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

10 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

11 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

11 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic