Sari la conținut

Testări gratuite pentru cancerul uterin şi cancerul de sân, la Cluj Arena

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Programele de screening pentru cancerul de col uterin şi cel de sân, derulate de Institutul Oncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca, cu sprijinul Consiliului Judeţean Cluj, continuă pe Cluj Arena.

Consiliul Judeţean Cluj anunţă că, la Cluj Arena, specialiştii unităţii sanitare clujene efectuează în mod gratuit, cu ajutorul a două unităţi mobile, teste Babeş Papanicolaou/HPV, respectiv mamografii.

”Ne bucurăm să constatăm că eforturile depuse în vederea conştientizării şi informării doamnelor cu privire la importanţa testării dau rezultate. Revenim cu îndemnul de a profita de oportunitate, mai ales că în această perioadă, la stadionul clujean, are loc ultima serie de activităţi publice pentru cancerul de col uterin”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, citat de News.ro.

În ceea ce priveşte testarea pentru prevenirea şi depistarea cancerului de col uterin, aceasta se derulează în intervalul orar 10.00-18.00 şi se adresează femeilor cu vârsta cuprinsă între 24 şi 64 de ani.

Mamografiile gratuite se realizează între orele 08.00-18.00, fiind vizate doamnele cu vârsta între 50 şi 69 de ani.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel