Din cuprinsul articolului
Un nou studiu sugerează că un marker biologic măsurat în sânge ar putea indica riscul viitor de tulburări cognitive la femei chiar și cu un sfert de secol înainte de apariţia primelor simptome.
Potrivit studiulii realizat de cercetători de la University of California San Diego (UCSD) şi publicat în revista JAMA Network Open, nivelurile crescute ale biomarkerului p-tau217 (tau fosforilat 217), o formă a proteinei tau asociată cu modificările cerebrale observate în boala Alzheimer, au fost puternic corelate cu apariţia ulterioară a tulburărilor cognitive uşoare şi a demenţei la femei în vârstă care nu prezentau probleme cognitive la începutul cercetării.
„Rezultatele sugerează că am putea identifica femeile cu risc crescut de demenţă cu decenii înainte ca simptomele să apară”, a declarat autorul principal al studiului, Aladdin H. Shadyab, profesor asociat de sănătate publică şi medicină la Herbert Wertheim School of Public Health and Human Longevity Science şi la School of Medicine din cadrul UCSD, potrivit News.ro.
Potrivit cercetătorilor, un astfel de interval lung între identificarea riscului şi apariţia simptomelor ar putea permite aplicarea mai devreme a strategiilor de prevenţie şi o monitorizare mai atentă a persoanelor cu risc, în loc ca intervenţiile să înceapă abia după apariţia tulburărilor de memorie.
Rezultatele provin din analiza datelor a 2.766 de participante la Women’s Health Initiative Memory Study, un studiu naţional de mari dimensiuni care a inclus femei cu vârste între 65 şi 79 de ani la sfârşitul anilor 1990 şi le-a urmărit timp de până la 25 de ani.
La momentul includerii în studiu, toate participantele aveau funcţie cognitivă normală. Probele de sânge recoltate la începutul cercetării au fost analizate ulterior pentru a determina nivelul biomarkerului p-tau217, o formă a proteinei tau care reflectă modificări timpurii la nivelul creierului asociate cu boala Alzheimer.
Importanța biomarkerului pentru demență
Pe parcursul perioadei de urmărire, cercetătorii au identificat participantele care au dezvoltat ulterior probleme de memorie sau de gândire, inclusiv demenţă. Femeile care prezentau la început niveluri mai ridicate de p-tau217 în sânge au avut o probabilitate mult mai mare de a dezvolta demenţă mai târziu în viaţă.
Cu cât nivelul biomarkerului era mai mare, cu atât creştea şi riscul de demenţă, femeile cu cele mai ridicate valori având cea mai mare probabilitate de a dezvolta boala pe termen lung.
Analiza a arătat, totodată, că asocierea dintre nivelurile ridicate de p-tau217 şi riscul de tulburări cognitive nu a fost identică pentru toate participantele.
De exemplu, legătura dintre acest biomarker şi evoluţia cognitivă nefavorabilă a fost mai puternică la femeile care aveau peste 70 de ani la momentul includerii în studiu, comparativ cu cele mai tinere, şi la cele care prezentau factorul genetic de risc pentru boala Alzheimer, APOE ε4.
De asemenea, p-tau217 a fost mai predictiv pentru demenţă la femeile care au fost repartizate în studiu pentru terapie hormonală cu estrogen şi progestin, comparativ cu cele care au primit placebo.
Cercetătorii au observat diferenţe şi între femeile albe şi cele de culoare în ceea ce priveşte intensitatea asocierii dintre biomarker şi demenţă. În acelaşi timp, combinarea nivelului de p-tau217 cu vârsta a îmbunătăţit predicţia riscului de demenţă într-un mod similar în ambele grupuri.
Autorii studiului subliniază că biomarkerii măsuraţi în sânge, precum p-tau217, sunt promiţători deoarece sunt mult mai puţin invazivi şi pot fi mai uşor de utilizat decât metodele bazate pe imagistica cerebrală sau pe analiza lichidului cefalorahidian.
„Acest lucru este important pentru accelerarea cercetărilor privind factorii care influenţează riscul de demenţă şi pentru evaluarea strategiilor care ar putea reduce acest risc”, a declarat Linda K. McEvoy, cercetător principal la Kaiser Permanente Washington Health Research Institute şi autor senior al studiului, citată într-un comunicat.
În prezent, biomarkerii detectaţi în sânge nu sunt recomandaţi pentru utilizare clinică la persoanele care nu prezintă simptome de tulburări cognitive.
