Ţi-ai putea imagina viaţa fără jumătate de creier? Pentru cei care suferă de o anumită afecţiune, hemisferectomia este cea mai bună opţiune

Experţii au descoperit că o operaţie prin care este tăiată o parte din creier ar oferi şansa bolnavilor de epilepsie să ducă o viaţă normală fără să sufere de convulsii.

Intervenţia chirurgicală numită hemisferectomie implică îndepărtarea chirurgicală sau deconectarea unei jumătăţi din creier şi potrivit unui nou studiu ar putea preveni convulsiile.

Oamenii de ştiinţă au analizat date medicale de la pacienţi cu epilepsie şi au descoperit că după operaţie, 56% au scăpat de convulsii.

Dintre cei 115 pacienţi implicaţi în studiu, alţi 36% încă mai aveau convulsii, însă în jur de 15% au spus că frecvenţa convulsiilor s-a redus cu 90%.

Studiul publicat în jurnalul Epilespia a analizat date de la pacienţi cu vârste între 2 şi 28 de ani, majoritatea copii care au dezvoltat epilespsie înainte să împlinească 3 ani.

Trei sferturi dintre cei monitorizaţi aveau crize zilnice, în timp ce 18% aveau convulsii săptămânale, înainte de operaţie.

Medicul pediatru Ajay Gupta şi colegii săi au urmărit 186 de operaţii realizate între anii 1997 şi 2009 şi s-au concentrat pe 155 de pacienţi care suferiseră o hemisferectomie.

,,Creierul are o capacitate extraordinară a-şi modela reţeaua de conexiuni interneuronale pentru a funcţiona în cazul distrugerii unei emisfere. Unele funcţii ale creierului sunt localizate cel mai adesea la nivelul uneia dintre emisferele cerebrale, de exemplu în 98% din cazuri limbajul este localizat în emisfera stângă. În cazul distrugerii/exciziei emisferei stângi ai crede că persoana respectivă nu ar mai putea vorbi, dar dacă operaţia are loc la o vârstă suficient de mică, jumătatea rămasă preia o parte din funcţiile emisferei lipsă. Cu cât vârsta este mai fragedă, cu atât procentul de recuperare este mai mare, a declarat Dr Gupta.

Doar un număr redus de persoane cu epilespie sunt eligibile pentru o hemisferectomie, operaţie care presupune îndepărtarea chirurgicală a unei jumătăţi de creier sau deconectarea acelei jumătăţi unde îşi au originea convulsiile.

Dr. Gupta a declarat că doctorii fac aproximativ 15 astfel de operaţii pe an şi de obicei pacienţii apelează la această soluţie atunci când tratamentul împotriva convulsiilor nu-şi mai face efectul.

Unul dintre pacienţii care au participat la studiu, în vârstă de 3 ani avea 12 crize pe zi înainte de operaţie. După ce i-a fost îndepărtată aproape toată partea dreaptă a creierului, băieţelul nu a mai avut nicio criză.

 

Recent Posts

Un român s-a trezit milionar din banii de pensie Pilonul 2. Mulți au sume record de bani în aceste conturi și nu știu

S-a trezit milionar din banii de pensie Pilonul 2. Conturile personale de pensii Pilon 2…

11 ore ago

S-a dovedit că o vitamină poate preveni cancerul. Din păcate, 60% dintre români suferă de deficit

Vitamina care combate cancerul. Un articol recent din revista Science dezvăluie un potențial beneficiu al…

11 ore ago

Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” din București a împlinit 90 de ani. Este cea mai veche unitate medicală de urgenţă din ţară

Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” din București a împlinit 90 de ani. Este cea mai…

12 ore ago

Se anunță anunță o nouă creștere de pensii pentru unii români. Care e condiția

Daniel Baciu, directorul Casei de Pensii, anunță o veste bună pentru pensionari: urmează o nouă…

12 ore ago

Cât a ajuns să coste kilogramul de carne de miel. Preț uriaș

Cât costă carnea de miel, anul acesta? Mielul este unul dintre alimentele nelipsite din meniul…

12 ore ago

Cele mai frumoase mesaje de „La mulți ani” pentru Florii

Mesaje de Florii. Duminica Floriilor este o zi specială pentru toți ortodocșii din România, dar…

13 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian