Sari la conținut

TikTok a scos la iveală o altă tendință virală. Fanii sunt obsedați de rețeta preferată a lui Jennifer Aniston

TikTok a scos la iveală o altă tendință virală. De data aceasta rețeta clasică de salată a lui Jennifer Aniston pe care a mâncat-o zilnic pe platourile de filmare.

TikTok a scos la iveală o altă tendință virală. Fanii sunt obsedați de rețeta preferată a lui Jennifer Aniston

După ce a urmărit de-a lungul anilor interviurile lui Aniston despre mâncărurile pe care le-a savurat în anii ’90, Snejana Andreeva, o admiratoare a actriței,  a împărtășit pe contul ei de socializare rețeta de salată, strângând peste 1,6 milioane de vizualizări.

Salata perfectă conține următoarele ingrediente:

-120 gr bulgur (cantitate înainte de gătire)

-120 gr năut

– 40 gr brânza feta

– 1/2 castravete tăiat cubulețe

-1/4 ceapă roșie (sau după gust)

-1/2 pumn fistic tocat

– 1 mână zdravănă de pătrunjel combinat cu mentă proaspătă

Se amestecă toate ingredientele iar la final adăugați sare, piper, zeamă de lămâie si 10 ml ulei de măsline.

O bunătate! Poftă bună!

„Aceasta este o reţetă foarte simplă, dar atât de delicioasă, şi toate aceste ingrediente sănătoase o fac să fie una dintre favoritele mele”, a mărturisit actriţa.

Salată conţine 532 de calorii, 47,5 grame de carbohidraţi, 8,8 grame de proteine şi 36,3 grame de grăsimi. Dacă ţinem cont de ingrediente, nu este de mirare că în toţi aceşti ani, Jennifer Aniston nu s-a luptat cu fluctuaţii de greutate prea mari, potrivit shefinds.com.

Fosta soţie a lui Brad Pitt se află în cea mai bună formă

Jennifer Aniston se numără printre puţinele actriţe care a reuşit să îşi menţină silueta. Fiind una dintre cele mai invidiate vedete de la Hollywood. La cei 53 de ani pe care îi are, fosta soţie a lui Brad Pitt se află în cea mai bună formă.

Secretul siluetei lui Jennifer Aniston ireproşabile constă, bineînţeles, în alimentaţie. Într-un interviu, prietena ei, Courteney Cox, a dezvăluit că ele au luat masa de prânz împreună timp de 10 ani, zi de zi, iar Jennifer obişnuia să mănânce mereu acelaşi lucru, o salată Cobb.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel