Sari la conținut

Tonic antiinflamator. Se prepară ușor și are efect imediat. Combate inflamația în mod natural

Beneficiile nutriționale pe care ți le oferă smoothie-urile
Sursa foto: Arhiva Doctorul Zilei
smoothie, o alegere sănătoasă

Foarte multe persoane suferă de inflamație fără să știe acest lucru. Totuși, efectele negative nu întârzie să apară. Iată care sunt principalele cauze ale inflamației.

Inflamația este o reacție naturală pe care organismul nostru o are la infecții, toxine, alergeni, iritații, factori de stres și boli.

În câteva cuvinte, organismul produce acest răspuns, inflamația, pentru a ține sub control un factor care pune sănătatea în pericol.

Cauze comune ale inflamației

Zaharurile şi carbohidraţii rafinaţi sunt cauze ale inflamaţiilor şi trebuie reduşi din alimentaţie.

Grăsimile în cantitate mare duc la depășirea greutății corporale recomandate. În acest mod se ajunge la supraponderabilitate, care este un factor de risc al inflamaţiilor.

Alergiile alimentare sunt factori importanţi şi aici ne referim la ouă, lactate, soia, grâu, alune, porumb, gluten. Toate aceste alimente trebuie eliminate din dieta persoanelor care sunt alergice sau care au anumite probleme de sănătate.

Stresul poate agrava inflamaţiile, de aceea trebuie prevenit sau ameliorat. Cercetători au demonstrat deja că reducerea stresului are acţiune anti-inflamatoare mai ales în cazul unor boli cum sunt obezitatea, astmul şi artrita, notează Adevărul.

Sedentarismul și lipsa de mișcare reprezintă cauze ale inflamaţiilor. Sportul este foarte important pentru reducerea riscului de a dezvolta orice boală, inclusiv inflamație.

Tonic pentru combaterea inflamației

Patricia Rusu, nutriționist, dezvăluie care sunt proprietățile turmericului, ingredientul principal, și cum să prepari acest smoothie cu efect antiinflamator.

Beneficiile turmericului:

  • Reduce simptomele premenstruale
  • Ameliorează durerile de cap și oboseala
  • Contrabalansează anxietatea
  • Proprietăți cu rol antiinflamator

Cum îl prepari?

„Și acum că ți-am reamintit beneficiile acestui aliment-minune -turmeric – las aici și o rețetă de #smoothie cu efect antiinflamator, printre ale cărui ingrediente se numără și el, numai bună de încercat weekend-ul acesta:

  • 1 cană cu lapte vegetal
  • 1 banană bine coaptă feliată
  • ½ linguriță pudră de turmeric
  • SAU 1 linguriță rădăcină turmeric rasă
  • 1 bucățică ghimbir proaspăt ras
  • un praf de piper negru proaspăt măcinat

Mixează ingredientele cu ajutorul unui blender și în funcție de consistența pe care ți-o dorești mai adaugă lapte vegetal sau suc de morcovi proaspăt stors.

Consumă acest smoothie imediat, pentru că este păcat să nu te bucuri de maximum de toți acești #nutrienți. Dar sunt sigură că nu îi vei putea rezista.  Poftă bună!”, scrie Patricia Rusu pe o rețea de socializare.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel