Sari la conținut

Top 100 Capital Performeri în Sănătate. Longevity Clinic: medicină personalizată, bazată pe știință și accesebilă tuturor oamenilor

Sursă foto: Capital
Top Performeri în Sănătate Gala Capital 2024

Longevity Clinic, prima clinică din România dedicată longevității, se concentrează pe promovarea medicinei personalizate și a soluțiilor antiaging bazate pe dovezi științifice. Recent, clinica a fost recunoscută la Gala Capital Performeri din Sănătate, unde a primit două premii de excelență pentru inițiativele sale inovatoare în domeniul sănătății și prevenției.

Această instituție oferă un pachet extins de teste genetice, cel mai complet din țară, care sprijină abordările personalizate în tratament și prevenție. În plus, Longevity Clinic își propune să facă asistența medicală accesibilă unui public cât mai larg, demonstrând astfel angajamentul pentru sănătate preventivă și îmbunătățirea calității vieții. Premiul recunoscut la gală subliniază contribuția clinicii la modernizarea și diversificarea serviciilor medicale din România.

„Noi am început cu partea de genetică și epigenetică, odată cu laboratoarele Genetic Center, pe care le-am fondat în 2009. Longevity Clinic reprezintă transpunerea tuturor cunoștințelor dobândite în cei 15 ani de activitate în medicina personalizată și în pachetele personalizate de prevenție, pe care le avem în momentul de față disponibile la clinică. La acestea se adaugă partea de terapii țintite și tot ceea ce se poate face în domeniul oncologiei.

Avem alături de noi un specialist de înaltă ținută, Victoria Asanache, care lucrează în cadrul colectivului nostru, împreună cu toată echipa de oncogenetică. Toată lumea își dorește să trăiască mai mult și sperăm la cei 120 de ani funcționali. Noi suntem cei care putem să ajutăm și să înlesnim viața lungă și sănătoasă”, a declarat Raluca Prodan, director general și fondatoare a Longevity Clinic.

Medicina modernă și tehnologie avansată în sprijinul pacientului

Longevity Clinic, deschisă în acest an, reprezintă o premieră pe piața medicală din România, oferind servicii avansate de medicină personalizată și soluții antiaging. Acestea sunt concepute pentru persoanele interesate de controlul efectelor înaintării în vârstă și de menținerea unei vieți active și sănătoase.

Abordarea clinicii combină medicina modernă cu tehnologii avansate și o gamă extinsă de teste genetice, pentru a crea planuri individualizate de prevenție și tratament. Longevity Clinic se poziționează ca lider în domeniul sănătății și longevității, punând accent pe inovație și știință, pentru a sprijini un stil de viață activ și sănătos pe termen lung.

„Longevity Clinic reprezintă nu numai angajamentul meu de a promova medicina personalizată și soluțiile antiaging. Ci și viziunea mea de a promova și aplica asistența medicală inovatoare, bazată pe știință și accesibilă mai multor oameni. Construirea acestei clinici – implementarea celor mai extinse pachete de teste genetice, selectarea produselor exclusive antiaging și formarea unei echipe pasionate și calificate – a fost o provocare. Și este zi de zi generatoare de satisfacții”, a declarat Raluca Prodan.

 

Matei Ecaterina

Matei Ecaterina are diploma de absolventă a Facultății de Management Economic din cadrul ASE București. Cu o experiență vastă de peste 10 ani în domeniul presei scrise, se distinge prin cunoștințele dobândite și capacitatea de a lucra într-un mediu dinamic și provocator. Ecaterina are o abordare bine fundamentată atât în managementul economic, cât și în comunicare și jurnalism.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel