Tot mai multe cazuri de cancer la creier în rândul tinerilor. Când e durerea de cap,un semn de alarmă?

Potrivit șefului Secției de neurochirurgie a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”, col. dr. Marian Mitrică, doctor în științe medicale, în ultimii cinci ani a crescut cu 30% incidența cancerelor cerebrale și a scăzut vârsta la care acestea apar.

”Nu găsim încă explicație pentru această treabă, dar ceea ce este semnificativ este faptul că a crescut cel puțin cu 30% incidența. Vârstele la care apar aceste tumori sunt din ce în ce mai mici. Vin oameni tot mai tineri, lucru care poate era greu de conceput cel puțin până în anii ’90. Vin oameni de 25 — 26 de ani, decada a treia și a patra de viață. Ceea ce este mai neplăcut pentru noi că aproape 80 — 85% sunt tumori proaste, cu evoluții extraordinar de imprevizibile, cu evoluții foarte agresive, care se termină în perioade foarte scurte cu toate eforturile noastre”, afirmă medicul în cadrul unui interviu pentru Agerpres.

Durerea de cap unul dintre simptome

Simptomele tumorilor cerebrale variaza in functie de tipul si localizarea acestora. Deoarece exista diferite zone din creier ce controleaza diferite functii ale corpului, zona in care este asezata tumora influenteaza modul in care se manifesta simptomele.

Unele tumori insa nu au simptome pana in momentul in care cresc mult in dimensiuni, avand ca rezultat degradarea rapida a starii de sanatate. In schimb, alte tumori pot da simptome ce apar treptat. Ca prim simptom, cel mai frecvent este reprezentat de durerea de cap. De obicei, ea nu cedeaza la remediile obisnuite. Nu uitati: cele mai multe dureri de cap nu sunt corelate cu tumorile cerebrale.

Alte simptome includ: convulsii; schimbari de limbaj, auz si vaz; tulburari de echilibru si de mers; amorteli si furnicaturi in brate si picioare; tulburari de memorie; schimbari de personalitate; imposibilitatea de concentrare; slabiciune intr-o parte a corpului.

Recent Posts

Astăzi începe Săptămâna Luminată, moment în care se deschid Porție Raiului. Tradiții și superstiții în Săptămâna Luminată, pentru a avea noroc tot anul

Săptămâna Luminată este săptămâna care urmează Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna…

20 de minute ago

HOROSCOP: Patru ZODII cu lipici la BANI în luna MAI 2024. Atrag NOROCUL ca un magnet!

Dacă vă întrebați ce rezervă viitorul imediat apropiat nativilor, astrele spun că patru zodii vor…

40 de minute ago

Cine NU ar trebui să consume brânză. Ce boli pot fi agravate

Deşi este consumază de multe persoane, brânza este o sursă de grăsimi saturate și colesterol…

o oră ago

Primul SEMN al cancerului de sân NU este întotdeauna un nodul!

În timp ce multe femei se îngrijorează şi apelează la medicul de familie după ce…

o oră ago

Alina Bădic, horoscop 6- 11 mai: vești senzaționale pentru nativi! În destinul lor intervin MARILE SCHIMBĂRI așteptate de o viață întreagă!

Alina Bădic a prezentat horoscopul pentru săptămâna 6- 11 mai, anunțând marile schimbări din destinul…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic