Sari la conținut

Tot mai mulți pacienți internați în secția de Boli infecțioase. Medic: „Au febră care nu scade acasă sub nicio formă”

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași au declarat că treime din pacienții internați în acest moment sunt diagnisticați cu covid-19.

„Este o creştere la care ne aşteptam, pacienţii nu sunt în stare gravă, prezintă forme medii. În general simptomele constau în febră care nu poate fi combătută la domiciliu cu antitermice, un grad uşor de insuficienţă respiratorie şi oboseală accentuată”, a explicat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.

Acesta a mai precizat că 99% dintre cei care au nevoie de internare prezintă comorbidităţi, celelalte persoane infectate şi care nu au şi alte probleme de sănătate fiind tratate în special prin intermediul centrului de evaluare şi tratament.

„Este foarte important de ştiut că toate persoanele care se adresează acestui centru trebuie să fie persoane depistate pozitiv. Le aşteptăm să se adreseze din timp, aici se face un consult clinic, de către un medic specialist, dar şi analize de laborator, inclusiv în Compartimentul de Radiologie, iar dacă necesită tratament la domiciliu, acesta este asigurat de spital”, a completat managerul Spitalului de Boli Infecţioase. În ultimele trei zile, la Iaşi au fost depistate pozitiv 273 de persoane.

Situația Covid pe 19 iulie

Ministerul Sănătății a raportat marți (19 iulie) 7.658 de cazuri noi Covid, dintre care 1.524 doar în București. Dintre cazurile noi, 1.551 au fost ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Este cel mai mare număr de infectări noi după 1 martie, când s-au înregistrat 8.461. Marțea trecută erau raportate 4.044 de cazuri, iar luni, 18 iulie, au fost 3.288.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 9 decese. Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, două la categoria de vârstă 60-69 de ani, patru la categoria de vârstă 70-79 de ani și două decese la categoria de vârstă peste 80 de ani. Ministerul mai precizează că opt dintre decesele înregistrate au fost la pacienți care prezentau comorbidități, iar dintre pacienții decedați, cinci erau vaccinați și patru nevaccinați. Numărul total de cazuri urcă astfel la 2.974.880 dintre care 65.824 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.204, cu 72 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 136 persoane, cu 21 mai multe față de ziua anterioară. Dintre cei 136 pacienți internați la ATI, 114 sunt nevaccinați.Din totalul pacienților internați, 375 sunt minori, 374 fiind internați în secții, cu 14 mai puțin față de ziua anterioară și 1 la ATI, cu 2 mai puțin față de ziua anterioară.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel