Sari la conținut

Totul despre extirparea ovarelor. Apel către chirurgi: „Fiți mai blânzi cu femeile!”

Histerectomia este o intervenție chirurgicală tot mai des întâlnită, însă procedura prin care este realizată a fost catalogată ca fiind mult prea agresivă

Sandra Sălăgean

Ce este histerectomia? Dacă îți pui această întrebare înseamnă că ești una dintre femeile norocoase care nu au fost supuse unei intervenții chirurgicale de înlăturare a uterului. Anual, sute de mii de femei din întreaga lume ajung pe masa de operație din cauza unor boli ale aparatului reproducător care nu răspund la tratament și afectează grav calitatea vieții sau chiar o pun în pericol atunci când e vorba de tumori maligne. Din păcate, numărul acestor intervenții crește, deși numărul tratamentelor noninvazive a crescut și el. Și tot din păcate, mulți chirurgi aleg varianta cea mai chinuitoare pentru pacientă, adică intervenția chirurgicală majoră, deși există variante mai ușor de suportat de către bolnav.

Prin ce metodă se face

Mai mult de jumătate din totalul histerectomiilor sunt efectuate prin metoda clasică, iar asta a stârnit un adevărat război între chirurgi. Asociația Americană a Ginecologilor (AAGL SUA), în care sunt înscriși aproape 10 mii de medici, luptă de mai bine de șase ani pentru crearea unui protocol în privința histerectomiilor. „Există metode mai puțin invazive, mai puțin dureroase, cu o recuperare rapidă și mai sigure pentru pacient. Cu toate astea, mult peste jumătate dintre aceste intervenții se fac prin metoda clasică, prin tăierea abdomenului”, spun reprezentanții asociației.

„Tăietura abdominală trebuie exclusă atunci când intervenția nu survine din cauza unui cancer. Metoda laparoscopică sau cea vaginală asistată laparoscopic sunt cele mai bune opțiuni pentru pacient, chiar dacă acestea necesită o pregătire suplimentară pentru doctor și mai mult timp alocat intervenției”, susține AAGL. De asemenea, cel mai mare grup de medici ginecologi din lume, ACOG, au abordat subiectul și au emis și ei un avertisment cât și o rugăminte către colegii lor.

Calea vaginală, mai ușoară pentru pacientă

„Fiți mai blânzi cu pacientele voastre! S-a dovedit că pe lângă recuperarea mai ușoară, histerectomia efectuată pe cale vaginală și asistată laparoscopic produce mult mai puține complicații decât oricare altă metodă”.

Dr. Franklin D. Loffer suține că și în zilele noastre sunt prea puțini medici specializați în intervenții laparoscopice. „Unul dintre motivele pentru care histerectomiile, cât și alte intervenții, sunt efectuate după metodele vechi este lipsa de antrenament și experiență a doctorilor”, a declarat acesta.

Înlăturarea ovarelor nu este obligatorie!

Un alt aspect important al acestei intervenții este decizia chirurgului de a înlătura sau nu ovarele pacientei. Încă din 2008 aceste asociații de medici publică studii care arată că înlăturarea ovarelor nu este necesară în multe situații și că lipsa acestora aduce efecte nedorite asupra calității vieții și supune pacienta la mai multe riscuri.

„Peste 600.000 de histerectomii sunt efectuate anual doar în SUA și în marea majoritate a acestor intervenții se îndepărtează și ovarele, fără un motiv medical concret, ci mai mult ca prevenție. Este greșit să punem un risc minim în fața unor probleme care cu siguranță vor apărea în urma lipsei ovarelor. Este dovedit prin numeroase studii faptul că scoaterea lor duce la probleme cardiace, osteoporoză și chiar demență”, susține dr. Leonardo J. Orozco, ginecolog-obstetrician. „Ovarele continuă să producă hormoni chiar și după menopauză, hormoni care ne protejează de numeroase boli.

În ce boli se recomandă această intervenție

Histerectomia vine ca o ultimă soluție a unor probleme cronice care nu răspund la tratamentele clasice. Printre acestea se numără

  • Fibroame
  • Endometrioza
  • Durerea pelvică netratabilă
  • Infecții ale trompelor și ovarelor
  • Leziuni care produc sângerări vaginale

Ce complicații pot apărea?

Foarte rar se întâmplă să apară complicații postoperatorii, dar acestea pot fi: hemoragie, infecție, probleme ale aparatului urinar sau ale intestinului gros, formarea unor fistule, prolaps vaginal, durere cronică.

Care este durata de recuperare

În funcție de procedura aleasă de doctor, recuperarea se face în 2-6 săptămâni.

Cum afectează această intervenție viața pacientei

În afara ariei chirurgicale, o mare parte din paciente au suferit de depresii și de blocaje în viața intimă. Se recomandă ca după această intervenție, indiferent de vârstă, să se apeleze la asistență psihologică și chiar și psihiatrică în cazul în care apare necesitatea unui tratament pentru tratarea depresiei persistente.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel