Toxiinfecțiile alimentare și hepatitele se transmit prin mâini murdare

Peste 30% din bolile infecțioase au drept cale de transmitere mâinile murdare, cele mai frecvente boli fiind toxiinfecțiile alimentare și hepatitele, a declarat prof. dr. Adrian Streinu Cercel.

El a precizat că numărul bacteriilor este de 100 de ori mai mare decât numărul genelor umane și a menționat că în lume sunt cunoscute peste 30.000 de boli și simptome.

„De abia acum începem să înțelegem ce se petrece în organismul uman când se îmbolnăvește. De abia acum înțelegem medicina”, a spus Adrian Streinu Cercel.

Reprezentantul Institutului ‘Matei Balș’ a mai arătat că peste 30% din infecții sunt cele cu germeni multirezistenți, iar una dintre cele mai grave afecțiuni care poate duce la deces este sepsisul (septicemia — n.r.).

„Sepsisul produce de 3-4 ori mai multe decese decât infarctul, iar unul din nouă pacienți spitalizați dezvoltă această afecțiune”, a sus Cercel, care a subliniat că contactarea bolilor poate fi evitată prin spălarea mâinilor.

În opinia lui Cercel, managerii de unități medicale care identifică infecții nosocomiale nu ar trebui pedepsiți, ci apreciați, întrucât acest lucru duce la măsuri de prevenție pe viitor.

„Le-aș da managerilor de spital un plus atunci când ar identifica infecțiile nosocomiale pentru că acest lucru atrage după sine și măsuri de prevenire ale unor astfel de situați”, a spus Streinu-Cercel.

Referindu-se la controalele din spitale, managerul institutului a spus că acestea se fac în fiecare an, în fiecare trimestru și a precizat că ultimul a fost făcut în urmă cu două săptămâni.

Recent Posts

Cele patru previziuni sumbre ale lui Rasputin care s-au adeverit deja

Grigori Rasputin, misticul rus și consilier al familiei regale, a fost subiectul fascinației și al…

10 ore ago

Zodii care își găsesc adevărate dragoste după Paște. Numerolog: Ei vor avea parte de o întâlnire care le schimbă viața la 180°

Mihai Voropchievici, numerolog, a dezvăluit în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse care sunt zodiile norocoase care…

10 ore ago

Planta miraculoasă cu efecte vindecătoare pentru ficat. Înflorește în luna Mai

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a dezvăluit, în cadrul emisiunii „Adevăruri Ascunse”, care este planta din care…

11 ore ago

Ce și cum mâncăm de Paște. Medicul Tudor Ciuhodaru: 10 reguli esenţiale pentru a nu ajunge la urgențe

Medicul Tudor Ciuhodaru a prezentat zece recomandări de urmat pe care românii trebuie să le…

11 ore ago

Superstiții de Paște. Lidia Fecioru: ”Să nu uităm să ducem un bănuț să-l sfințim la biserică, în ziua de Paște”

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a vorbit în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse despre tradițiile și superstițiile specifice…

12 ore ago

Cum îți dai seama dacă cineva este invidios pe tine? 3 semne evidente

În lumea complicată a relațiilor umane, întâlnim uneori oameni care nu ne doresc întotdeauna binele.…

13 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic