Sari la conținut

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ștefan – sărbătorit astăzi

ștefan

Sfântul Ștefan, considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, devenind primul martir al Bisericii, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun. Peste 460.000 de români îşi sărbătoresc astăzi ziua onomastică.

Conform datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, prenume masculine sunt: Stefan/Ștefan – 300.627, Istvan – 32.889, Fanel/Fănel – 8.344, Fanica/Fănică – 4.897, Stefanel/Ştefănel – 3.500, Stefanut/Ştefănuţ – 3.011, Fane – 522, Stefanus/Ştefănuş – 4, scrie Agerpres.

Iar prenume feminine: Stefania/Ştefania – 112.241, Stefana/Ştefana – 19.637, Fanica/Fănica – 8.383, Fanuta/Fănuţa – 1.018, Fana – 306.

Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisus Hristos, iar pentru aceasta a fost ucis cu pietre, potrivit News.ro. De origine iudeu, Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan a fost unul dintre cei şapte diaconi aleşi de către Sfinţii Apostoli din Ierusalim. Sfântul Ştefan a ajutat la împărţirea zilnică a bunurilor, în special a hranei. El s-a bucurat de întâietate în rândul diaconilor, fiind socotit arhidiacon. Numele său este însă de origine greacă, însemnând „coroană”.

Sfântul Ştefan era un bun cunoscător al Vechiului Testament, precum şi al învăţăturilor lui Iisus Hristos. El a fost judecat de Sinedriu pentru blasfemie la adresa lui Moise şi a lui Dumnezeu. Sfântul Ştefan a fost scos afară din cetate şi omorât cu pietre, devenind astfel primul martir creştin. În timp ce era ucis, el a cerut iertare pentru cei care îl omorau. Potrivit tradiţiei, trupul său a fost înmormântat într-o peşteră de Gamaliel.

Potrivit tradiţiei, persoanele cu probleme de sănătate trebuie să aducă în casă, în ziua Sfântului Ştefan, o icoană a acestuia. De altfel, se consideră că icoana Sfântului Ştefan este bine să fie dăruită pentru sporul casei şi pentru sănătate, iar persoanele care sunt certate să se împace.

Tradiţia spune că, în a treia zi de Crăciun, rugăciunile adresate Sfântului Ștefan fac minuni pentru suferinzi.

Pe 27 decembrie se fac pomeniri pentru cei care au murit în împrejurări dramatice. Tot în această zi sunt interzise deplasările în zone montane şi în locuri izolate, astfel încât viaţa să nu ne fie pusă în pericol.

Pentru credinţa lui, a fost ucis cu pietre. În timp ce pietrele îl loveau, Ştefan se ruga pentru cei care le aruncau: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Sacrificiul lui a dat roade imediat.

Un tânăr care păzea hainele celor ce aruncau cu pietre a fost tulburat de moartea mucenicului.

După întâlnirea cu Hristos pe drumul Damascului, tânărul, pe nume Saul, l-a urmat şi a devenit Apostolul Pavel, potrivit istoricului Irina Nicolau, în „Ghidul sărbătorilor româneşti”

Așadar este ocazia de a rememora ce înseamnă creștinismul, de fapt. Iubirea aproapelui chiar dacă se poartă urât cu tine.

Sfântul Ştefan era un bun cunoscător a Vechiului Testament, precum şi a învăţăturilor Mântuitorului Isus Hristos

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel