Sari la conținut

Tradiții și superstiții de Florii. Ce nu este bine să faci? Vei păți acest lucru dacă nu respecți sărbătoarea

Duminica Floriilor este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștinii ortodocși, făcând parte din cele 12 sărbători împărătești din cursul anului bisericesc.

Această sărbătoare vine, precum multe altele, cu superstiții și tradiții. Unele informații susțin că anumite obiceiuri, făcute în această zi, aduc noroc, în timp ce altele pot avea consecințe.

Ce nu este bine să faci de Florii?

În timpul sărbătorii de Florii, credincioșii trebuie să evite să se spele pe cap. Există o superstiție potrivit căreia cei care fac acest lucru vor albi mai devreme decât ar trebui, acest lucru fiind vizibil, treptat, dacă nu ai respectat regula.

Precum și în alte zile de sărbătoare, nici de Florii nu este bine să muncești ogoarele. De exemplu, dacă plantezi un pom în ziua de Florii, acesta va înflori, însă nu va face roade, notează stiridinlume.ro.

Ce este bine să faci de Florii?

Peștele este de nelipsit de pe masa, de Florii. Se mănâncă pește deoarece se spune că Iisus Hristos ar fi cerut să mănânce pește în această zi, iar datorită acestui lucru Biserica Ortodoxă dă dezlegare la pește.

Ba chiar mai mult de atât, o vorbă din popor spune că, cei care consumă pește de Florii vor avea noroc tot anul. De asemenea, peștele mâncat de Florii va avea puteri tămăduitoare și va vindeca orice boală.

Oamenii merg, de asemenea, cu crenguțe de salcie la biserică. Ramurile sunt sfințite, iar credincioșii le pun apoi la icoane și la ușa casei pentru a fi ferită de rele. De asemenea, crenguțele de salcie mai sunt legate și la pomii fructiferi pentru a da roade bogate. Se spune că ramurile sfințite alungă răul, aduc belșug în gospodărie și ajută la tămăduirea bolilor. Potrivit tradiții, acestea se păstrează până la Floriile de anul viitor.

De asemenea, credincioșii fac plăcinte pe care le împart persoanelor mai puțin norocoase din punct de vedere material.

Oamenii care au reușit să țină tot postul se pot împărtăți de Florii și vor avea parte numai de bucurii și vor fi feriți de rele.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel