Sari la conținut

Tradiții și superstiții de Sfântul Pantelimon „doctor fără de arginti”. Rugăciunea tămăduitoare de boli către Sfântul Pantelimon!

Sfântul Mucenic Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuți și mai venerați sfinți ai Bisericii. Pomenit în data de 27 Iulie, este numit „doctor fără de arginți”, relevându-se prin aceasta cum că el nu pretindea de la nimeni vreun fel de plată pentru binefacerile săvârșite. Este considerat ocrotitor al medicilor și vindecător al bolnavilor, fiind un model de medic următor lui Hristos, conform doxologia.ro

Moaștele Sfântului Pantelimon au fost răspândite în toată lumea creștină, spre alinarea și vindecarea credincioșilor suferinzi. Multe biserici, capele, paraclise, mănăstiri, spitale, cabinete și instituții medicale sunt puse sub ocrotirea Sfântului Mucenic Pantelimon.

La noi în țară, Catedrala Mitropolitană din Iași, Catedrala Episcopală din Galați păstrează, cu mare bucurie, ca pe un odor prea scump, câte o părticică din sfintele sale moaște. În București, multe biserici oferă spre închinare credincioșilor câte o părticică din cinstitele moaște ale Sfântului Doctor fără de arginți Pantelimon: Biserica Sfântul Pantelimon, Mănăstirea Plumbuita, Biserica Sfântul Stelian Lucaci, Biserica Stavropoleos, Biserica Sfântul Dumitru Poștă, Biserica Adormirea Maicii Domnului-Precupeții Noi, Biserica Sfântul Antonie cel Mare, Biserica Sfântul Alexie.

Sfântul Pantelimon este un izvor nesecat de leacuri, vindecând boli şi mântuind de diverse suferinţe. Astfel, marele martir şi vindecător este invocat în Taina Sfântului Maslu, la sfinţirea apei şi în rugăciunile pentru cei bolnavi.

Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Pantelimon

– Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii;

– Potrivit tradiţiei, cerbul iese din apă și această începe să se răcească, frunza teiului se întoarce pe dos, semn că vara se duce și lasă în locul ei iarna;

– Se împart ofrande săracilor, în special fructe. Există credință potrivit căreia, împlinid această tradiție, poamele nu vor fi viermănoase în anul următor;

– Sfântul Pantelimon îi apără pe oameni de necazuri şi de durere. El merge din casă-n casă şi-l pedepseşte pe cel care-l găseşte lucrând;

– Dacă gospodina toarce în acestă zi, Sfântul o pedepseşte şi-i moare vaca. În schimb, dacă oamenii respectă sărbătoarea şi nu lucrează, în această zi nu va cădea grindina;

– Oamenii nu trebuie să lucreze la câmp în ziua acestui praznic. Cei care nu respectă tradiţia se pot îmbolnăvi de afecţiuni grave sau pot avea parte de situații dramatice și de multă pagubă în viaţa de familie.

Rugăciune tămăduitoare de boli către Sfântul Pantelimon

„Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre.

Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămăduieşte-ne cu puterea harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin!”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel