Sari la conținut

Tradiții și superstiții de Sfântul Petru și Pavel sau Sânpetru. Ce nu e bine să faci în această zi? Rostește cea mai puternică rugăciune pentru a te proteja!

rugaciune
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Puterea rugaciunii

Pe 29 iunie creștinii ortodocși cinstesc marea sărbătoare a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cunoscută în popor și sub denumirea de Sânpetru de vară. Petru și Pavel au fost cei care au propovăduit învățăturile lui Hristos și, prin urmare, au contribuit la formarea Bisericii Lui Hristos.

În mai toate zonele țării, în această zi, credincioșii merg la biserică cu mere, colivă, colaci și miere în faguri pentru a fi sfințite. Apoi, le împart de pomană în memoria celor ce s-au înălțat la ceruri.

Superstiții de Sânpetru

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel ne dezvăluie și câteva superstiții legate fie de vreme, fie de belșugul recoltelor sau pentru menținerea sănătății. Astfel, mai jos, va prezentăm câteva superstiții mai cunoscute ale sărbătorii de Sânpetru:

  • Pentru a fi ferit de cele rele, în ziua de Sânpetru, poartă usturoi și pelin în buzunare ;
  • Sfântul Petru se poate supăra pe cei ce nesocotesc această zi de sărbătoare și poate arunca cu tunete și grindină peste culturi;
  • Nu este bine să scuturi merii înainte de 29 iunie, căci poate cădea cu grindina peste holde;
  • Pentru a nu se înmulți pistruii și petele de pe față spală-te cu apă la miezul nopții, când vor cânta cocoșii;
  • Femeile nu ar trebui sa mănânce mere până în această zi, pentru a se feri de boli;
  • Dacă va tuna în ziua de Sânpetru, nucile sau alunele nu vor avea miez, vor fi veirmănoase

Cea mai puternică rugăciune de Sfântul Petru și Pavel

„Pe Voi, Apostoli slaviti ai Lui Iisus, Mantuitorul v-a randuit sa fiti stalpi ai Bisericii pe care a intemeiat-o. Pe tine, Sfinte Petre, Mantuitorul te-a ales sa fii piatra de temelie a Sfintei Biserici si ti-a daruit harul sa-i intaresti in credinta pe toti fratii tai.

Pe tine, Sfinte Pavele, Mantuitorul te-a facut din dusman un ales prieten, iar Duhul Sfant te-a numit sa le arati neamurilor toate comorile invataturii crestine.

Sfinte Petre si Sfinte Pavele, amandoi ati lucrat cu neobosita insufletire la raspandirea Imparatiei lui Hristos, pecetluind marturia devotamentului pentru Mantuitor cu sangele vostru.

La Voi ne rugam, cand osanda unei judecati nedrepte se abate asupra vietii noastre, sa-i indepartati pe farisei din drumul nostru, luandu-le cheile puterii, iar cuvantul lor sa nu fie lucrator impotriva noastra.

Amin!”

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel