Sari la conținut

Tragedie aviatică în timpul unei misiuni de salvare: cinci persoane au murit

Sursă foto: The Sun

Un grav accident aviatic a avut loc miercuri pe Muntele Kilimanjaro, cel mai înalt vârf din Africa și una dintre cele mai populare destinații turistice din Tanzania. Un elicopter aflat într-o misiune de salvare s-a prăbușit la o altitudine de aproximativ 4.700 de metri, în zona taberei Barafu, iar toate cele cinci persoane aflate la bord și-au pierdut viața.

Autoritățile tanzaniene au confirmat joi tragedia, precizând că printre victime se numără pilotul aeronavei, cetățean zimbabwian, precum și doi turiști din Cehia. Celelalte două persoane aflate la bord nu au fost încă identificate public.

Potrivit unui comandant al poliției locale, Simon Maigwa, elicopterul efectua o misiune de salvare în momentul producerii accidentului. Prăbușirea s-a produs miercuri, în jurul orei locale 17:30. Circumstanțele exacte ale tragediei sunt, deocamdată, necunoscute, iar o anchetă a fost deschisă pentru a stabili cauzele accidentului.

Citeste si…

Autoritatea Aviației Civile din Tanzania a transmis că aeronava transporta cinci persoane și că, din păcate, niciuna nu a supraviețuit impactului. Zona în care s-a produs prăbușirea este una dificilă, aflată la mare altitudine, ceea ce a îngreunat intervenția echipelor de salvare.

Accidentul readuce în atenție problemele de siguranță din aviația tanzaniană. În luna iunie a acestui an, Uniunea Europeană a inclus toate companiile aeriene din Tanzania pe lista transportatorilor considerați cu risc ridicat.

Nu este primul incident grav de acest fel în regiune. În 2022, un avion s-a prăbușit în Lacul Victoria, cel mai mare lac din Africa, provocând moartea a 19 persoane. De asemenea, în 1999, un alt accident aviatic produs în nordul Tanzaniei, pe ruta dintre Parcul Național Serengeti și aeroportul Kilimanjaro, s-a soldat cu 12 morți, dintre care zece erau turiști americani.

Muntele Kilimanjaro, supranumit „acoperișul Africii”, are o altitudine de 5.895 de metri și este clasificat parc național, fiind inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Zona se întinde pe o suprafață de peste 750 de kilometri pătrați și adăpostește un ecosistem spectaculos, cu o floră variată și faună bogată, incluzând elefanți, bivoli și antilope.

Citeste si…

avatar image
Ecaterina Matei

Matei Ecaterina are diploma de absolventă a Facultății de Jurnalism. Cu o experiență vastă de peste 10 ani în domeniul presei scrise, se distinge prin cunoștințele dobândite și capacitatea de a lucra într-un mediu dinamic și provocator. Ecaterina are o abordare bine fundamentată atât în managementul economic, cât și în comunicare și jurnalism.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel