Categories: Ştiri sănătate

Traian Băsescu a fost externat. Primele declarații: Cred ca ați exagerat BOALA mea!

Traian Băsescu a fost externat. Fostul președinte al României a oferit primele declarații despre starea sa de sănătate, spunând că se simte foarte bine.

„Ma simt foarte bine, cred ca ati exagerat boala mea. Am stat 7 zile la Spitalul Militar Bucureti, apoi am plecat la Bruxelles si boala a recidivat. Am stat cinci zile în spital şi acolo. La Bruxelles nu am vrut sa merg la spital, am avut un puseu. O boală la plămâni, am primit tratament de pneunomie. Am recomandare de la medici să evit orice aglomeraţie, nu aeroport”, a spus Traian Băsescu despre starea sa de sănătate.

Traian Băsescu a oferit declarații şi despre decizia de colaborator al Securităţii. „Îmi asum orice document scris sau semnat de mine din arhiva CNSAS”, a spus acesta, completând că va merge şi la CEDO.

În septembrie 2019, Curtea de Apel București, instanța de fond, a admis acţiunea CNSAS şi a decis că fostul președinte Traian Băsescu a colaborat cu securitatea comunistă.

CNSAS a relatat că pe parcursul colaborării cu securitatea Traian Băsescu a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivite regimului totalitar comunist, precum intenția de a pleca în străinătate și relații cu cetățeni străini existente în notele informative date în 5 mai 1975.

Consiliul susținea că informațiile furnizate de Traian Băsescu vizează îngrădirea dreptului la viață privată și dreptul la liberă circulație.

Traian Băsescu pierde drepturile cuvenite foștilor șefi de stat

Pe 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dat sentința definitivă în dosarul lui Traian Băsescu: judecătorii au stabilit că fostul președinte a fost colaborator al Securității, sub numele conspirativ ”Petrov”.

În urma deciziei ÎCCJ de colaborare cu Securitatea, Traian Băsescu pierde drepturile cuvenite foștilor șefi de stat, potrivit unei legi votate de parlament în 2021 și publicate în Monitorul Oficial.

Este vorba despre casa de protocol din cartierul Primăverii, indemnizația lunară de 11.148 de lei, care înseamnă 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui Klaus Iohannis, paza şi protecţia, precum şi folosinţa gratuită a unui autoturism, scrie EVZ.

Cum a reacționat Traian Băsescu după aflarea sentinței

Imediat dupa aflarea sentinței, Traian Băsescu a anunțat, pe pagina sa de Facebook: ”Am luat notă de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, asa cum am procedat de-a lungul intregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”.

Recent Posts

Cum să NU te îngrași după sărbători. Respectă aceste patru reguli simple

Cum să NU te îngrași după sărbători. Respectă aceste patru reguli simple pe care un…

23 de minute ago

Medic: Nici cea mai grasă carne nu îți va crește colesterolul dacă o mănânci cu asta

Friptura de miel este vedeta zilei de Paște și este nelipsită de pe mesele românilor…

53 de minute ago

„Sfârșitul rasei umane”: Previziunea dramatică a lui Stephen Hawking care se adeverește deja

Stephen Hawking a fost unul dintre cei mai influenți oameni de știință din lume. Teoriile,…

o oră ago

Atenție! Cine nu ar trebui să mănânce OUĂ! Pot fi dăunătoare

Ouăle sunt unul dintre alimentele preferate din meniul familiei, însoțind micul dejun și orice tip…

2 ore ago

Cantitatea exactă de vin pe care trebuie să o bei pentru îmbunătățirea sănătății inimii și prevenirea cancerului

Vinul își are rădăcinile în Mesopotamia antică, cu aproximativ 6.000 de ani în urmă. Sumerienii…

2 ore ago

Horoscop chinezesc: singurele două zodii care nu simt nimic în fața morții

Previziunile horoscopului chinezesc pentru începutul celei de-a cincea luni a anului anunță niște zile pline…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic