joi, mai 19, 2022

Dan Capatos ar da bir cu fugiții dacă România ar fi atacată. Prezentatorul TV a făcut câteva declarații în contextul în care invazia Rusiei în Ucraina a stârnit panică și în România.

În ciuda faptului că România face parte din NATO, există foarte mulți oameni care se tem de acțiunile lui Vladimir Putin.

Așa cum era de așteptat, există și multe vedete care nu vor să audă de luptă, în eventualitatea în care România ar fi atacată.

Te-ar mai interesa: 6 tehnici utile în cazul atacurilor de panică...

De exemplu, Dan Capatos a declarat că, dacă vine războiul, își ia familie și fuge unde vede cu ochii.

„Ce a făcut țara asta pentru tine ca tu să lupți pentru ea? La o adică, dacă vine războiul peste noi, eu îmi iau nevasta, copilul și la revedere. Plecăm, fugim pe unde apucăm.

Eu am datoria să-mi apar copilul, nevasta, familia, părinții, dar nu țara! Asta să fie o lecție pentru politicienii care și-au bătut joc de țara asta în ultimii 20 de ani”, a spus Dan Capatos în cadrul emisiunii „Xtra Night Show„.


Mii de refugiaţi au ajuns în aceste zile la Cernăuţi

Mii de refugiaţi au ajuns în aceste zile la Cernăuţi, unde caută adăpost şi condiţii decente de trai. Autorităţile regionale fac însă cu greu față situaţiei şi au cerut urgent paturi echipate complet care să fie amplasate în sălile de sport din oraş, pentru că oamenii nu au unde să doarmă.

Te-ar mai interesa: A născut și s-a refugiat în alcool. Lili Sandu: Mi...

Pe lângă organizarea convoaielor umanitare, Consiliul Judeţean Suceava lucrează şi la punerea în funcţiune a viitorului centru logistic european pentru ajutoare din apropierea Aeroportului Suceava.

Problema majoră pentru autoritățile sucevene în această perioadă este de a organiza cât mai repede centrul logistic european pentru ajutoare umanitare și de a reuși să trimită în regiunea Cernăuți în cel mai scurt timp materialele necesare pentru refugiați.

Te-ar mai interesa: Rețeta Părintelui Iustin Pârvu pentru tratarea can...

Atât pentru refugiații care vin din Ucraina, cât și pentru cetățenii care au rămas dincolo de graniță, mai ales în regiunea Cernăuți, pentru că mulți au fugit din Kiev spre Cernăuți, autoritățile sucevene fac eforturi pentru a-i sprijini.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Parteneri
spitale private