Sari la conținut

Tratamentul minune pe care întreaga lume l-a aşteptat

Un ser experiemental creat în frunze speciale de tutun a fost în topul ziarelor în această săptămână, când a fost administrat celor doi americani infectaţi cu Ebola.

Tratamentul ZMapp nu a fost niciodată testat pe oameni. Cu toate acestea Dr. Kent Brantly şi Nancy Writebol, care au au fost infectaţi după o misiunea salvatoare în Liberia, se simt bine şi au fost aduşi în Statele Unite. Este neconcludent ce rol joacă serul experiemental în recuperarea lor.

Înainte ca serul să poată fi folosit la scară largă, trebuie să primească acordul Federaţiei Medicamentelor(FDA)

Reprezentantul FDA, Stephanie Yao scrie într-un email trimis la WebMD în care spune că agenţia a contactat o terţă agenţie care să accelereze progresele pentru tratamentul virusului EBOLA.

„În acest moment sunt doar tratamente Ebola experimentale în stadii precoce de dezvoltare”, spune Yao. FDA este gata să lucreze cu pacienţii şi companiile care au mare nevoie de tratament.

Noi speranţe la orizont

Companiile care încearcă alte tratamente şi vaccinuri spun că au nevoie de fonduri. „Am abordat o firmă foarte mare pe piaţa farmaceutică, dar nu văd Ebola ca un produs comercial aşa că nu sunt interesaţi”, spune John Eldrige, şeful Profectus BioScience din Baltimore. „Compania a reuşit să producă un vaccin, care într-o singură doză , lucrează foarte bine, pe anumite maimuţe împotriva virusului Ebola sau Marbug, ambele boli se manifestă prin febră hemoragică”, spune el.

Vaccinul funcţionează cu o variantă mai slabă a virusului care nu îmbolnăveşte oamenii. O moleculă din virusul Ebola este inserată în virusul mai slab. După ce pacientul este vaccinat, virusul duce molecula ebola către celule, care declanşează un răspuns imun.

Eldrige spune că vaccinul Ebola a reuşit să prevină infecţiile la maimuţe, dar şi să le trateze dacă sunt expuse la virus. Testele făcute pe maimuţele expuse la virusul Ebola au fost făcute cu un virus creat în laborator, care devine mult mai slab cu timpul. Pasul următor ar fi să fie testat pe oameni, dar compania lui are nevoie de 3 milioane de dolari ca să obţină acordul FDA pentru a începe testarea pe oameni.

Un alt tratament studiat a fost cel care foloseşte sângele unei persoane infectate. Samaritan’s Purse a spus că Dr. Brantley a primit o unitate de sânge de la un băiat de 14 ani, fostul lui pacient, care s-a vindecat singur de Ebola.

„Sângele băiatului are anticorpi care acţionează împotriva virusului aşa că este evident să il dai cuiva care se luptă cu boala”, spune Eldridge. Este clar că anticorpi o să îl protejeze împotriva infecţiilor. Pentru că Brantley a primit, de asemenea şi serul experiemental, este greu de spus dacă tratamentul l-a ajutat sau pur şi simplu i-a trecut de la sine.

Studii pe animale

Etica în acest caz spune că nu este bine să expui oamenii riscului de a face o reacţie alergică la un vaccin nou , ci el este aprobat conform FDA, în funcţie de cât de bine funcţionează în cazul animalelor.

Aman este co-fondatorul BioTherapeutics şi a creat un vaccin Ebola, care foloseşte particule de virus. Ele conţin proteinele de la suprafaţa virusului, dar evocă un răspun imun, fără a îmbolnăvi oamenii. Acest vaccin vrea să fie folosit pentru a proteja gorilele şi cimpanzeii, pe care Ebola îi ameninţă cu dispariţia.

„Deşi rezultatele sunt promiţătoare vaccinul nu este gata pentru a fi testat pe oameni”, spune Aman. „În acest moment şi noi avem nevoie de resurse financiare pentru a putea avansa la următorul nivel.”

 

Niţu Ana Maria

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel