Sari la conținut

Tratatul pandemic, adoptat de ţările Organizației Mondiale a Sănătății. Şeful OMS: „Este o zi istorică!”

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Statele membre ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au adoptat acordul privind modul de pregătire pentru viitoarele pandemii după cea de COVID-19 produsă între anii 2020 și 2022.

După trei ani de negocieri, acest tratat obligatoriu din punct de vedere juridic a fost adoptat de Adunarea Mondială a Sănătății la Geneva în aplauzele reprezentanților țărilor membre ale organizaţiei cu sediul la Geneva. Adunarea Mondială a Sănătății este organismul decizional suprem al OMS.

„Acordul este o victorie pentru sănătatea publică, știință și acțiune multilaterală. Va asigura că noi, în mod colectiv, putem proteja mai bine lumea de viitoarele amenințări pandemice’, a declarat directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus. Acesta a declarat pentru AFP că „‘Este o zi mare, este o zi istorică”.

Ce prevede noul tratat al OMS

Textul, adoptat la reuniunea anuală a țărilor membre ale Organizației Mondiale a Sănătății, stabilește o coordonare globală mai timpurie și mai eficientă pentru a preveni, detecta și răspunde mai rapid riscului unei pandemii, după eșecul colectiv în fața Covid-19, care a provocat milioane de decese și a devastat economia globală.

Pentru OMS tratatul reprezintă un succes după negocieri adesea dificile, într-un context de reduceri drastice ale bugetului organizației, în ciuda faptului că aceasta se confruntă cu crize din ce în ce mai mari.

Deși retragerea SUA din OMS, decisă de Donald Trump după revenirea sa la Casa Albă, nu este așteptată să intre în vigoare decât în ianuarie anul viitor, reprezentanții americani nu au mai participat la negocieri în ultimele luni. De altfel, SUA nu au trimis niciun delegat la adunarea OMS.

„Pandemia de Covid-19 a fost un electroșoc. Ne-a reamintit brutal că virusurile nu cunosc granițe, că nicio țară, oricât de puternică ar fi, nu poate face față singură unei crize sanitare globale”, a remarcat Anne-Claire Amprou, ambasadoarea Franței pentru sănătate globală, care a coprezidat negocierile.

Acces echitabil la resurse în caz de pandemie

Acordul își propune să asigure accesul echitabil la vaccinuri, medicamente și alte resurse medicale în caz de pandemie. Negocierile s-au blocat de mult timp în privința unor aspecte cheie, cum ar fi supravegherea pandemiei și schimbul de date privind agenții patogeni emergenți și beneficiile care vin odată cu aceștia, și anume vaccinurile, testele și tratamentele.

În centrul acordului se află „un nou mecanism de acces la agenți patogeni și partajare a beneficiilor (PABS), care ar trebui să permită un schimb foarte rapid și sistematic de informații privind apariția agenților patogeni cu potențial pandemic”, susține Anne-Claire Amprou, potrivit Agerpres.

Astfel, fiecare companie farmaceutică care acceptă să participe la mecanism va trebui, în caz de pandemie, să pună la dispoziția OMS acces rapid la un procent țintă de 20% din producția sa în timp real de vaccinuri, tratamente și diagnostice sigure, din care minim 10% va fi donat, iar procentul rămas comercializat la un preț accesibil.

Detaliile practice ale mecanismului – considerat bijuteria acordului – trebuie încă negociate în următorii unu sau doi ani, înainte ca acordul să poată fi ratificat. Șaizeci de ratificări vor fi necesare pentru ca tratatul să intre în vigoare.

„O singură sănătate” (umană, animală și de mediu)

Acordul consolidează, de asemenea, supravegherea multisectorială și abordarea „o singură sănătate” (umană, animală și de mediu). „Având în vedere că 60% din bolile emergente sunt cauzate de zoonoze, adică agenți patogeni care se transmit de la animale la oameni, acest lucru este evident important”, a subliniat reprezentanta Franței.

De asemenea, tratatul pandemic încurajează investițiile în sistemele de sănătate, astfel încât țările să dispună de suficiente resurse umane și de autorități naționale de reglementare puternice.

În acești trei ani de negocieri, acordul a fost puternic contestat de cei care avertizează că acesta va limita suveranitatea statelor. În 2023, miliardarul Elon Musk, unul dintre apropiații lui Donald Trump, a cerut țărilor să nu-și cedeze autoritatea în fața tratatului internațional propus pentru combaterea pandemiilor. OMS l-a acuzat apoi că a răspândit știri false.

„Acordul ne va ajuta să protejăm mai bine oamenii, indiferent dacă trăiesc în țări bogate sau sărace”, a răspuns directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel