vineri, martie 20, 2026
12 C
București

Traumatismul Cranio-Cerebral (TCC), boala Parkinson și Accidentul Vascular Cerebral (AVC), temele principale ale Congresului științific de la Malaga

Prevenţie, diagnosticare corectă, tratamente inovative şi metode eficiente de recuperare. Acestea au fost principalele teme de dezbatere din cadrul reuniunii ştiinţifice de la Malaga, teme care au fost ancorate în special în afecţiuni precum Accidentul Vascular Cerebral (AVC), Traumatismul Cranio-Cerebral (TCC) şi boala Parkinson.

De asemenea, au fost atinse în dezbaterile ştiinţifice şi alte puncte ce vizează restul afecţiunilor cu impact neurol12ogic, atât prin prezentarea unor lucrări tematice , cât şi prin prezentarea unei cazuistici elaborate.

Potrivit profesorului Dafin Mureşanu (foto) “anul acesta, dezbaterile s-au axat pe două mari coordonate ale neurologiei, Accidentul Vascular Cerebral (AVC) şi Traumatismul Cranio-Cerebral (TCC) aducându-se în prim plan noi abordări în diagnostic şi tratament, dar mult mai important este faptul că, în aceste cazuri se depăşeşte metoda paleativă, amplificându-se tot mai mult idea de recuperare, ceea ce a condus în ultimii ani la dezvoltarea unor tehnici şi metode inovative menite să repoziţioneze actul medical şi astfel, să-i confere pacientului afectat perspectiva unui stil de viaţă cât mai aproape de normalitate şi, în unele cazuri, să-l poată integra perfect în familie şi societate”.

În ultimii ani, numărul supravieţuitorilor cu traumatisme cranio-cerebrale a crescut considerabil chiar dacă, la nivel mondial apar 10 milioane de cazuri noi, principala cauză fiind raportată la accidentele rutiere. În Europa, 1,6 milioane de pacienţi sunt internaţi cu diagnostic de traumatism cranio-cerebral, iar dintre aceştia aproximativ 70.000 decedează.

Citeste si…

Pe de altă parte, aproximativ 11,5 milioane de europeni prezintă o deficiență cauzată de un traumatism cranian. În România incidenţa TCC este peste media europeană (150-300 de cazuri/ 100.000 de locuitori) de 300 de cazuri la 100.000 de locuitori, în fiecare an înregistrându-se peste 60.000 de cazuri noi.

Organizația Mondială a Sănătății preconizează că până în anul 2020, accidentele rutiere, principala cauză a traumatismelor cerebrale, va fi al treilea mare contributor la povara globală a bolii și dizabilității, după bolile cardiovasculare și depresie.

În cadrul celei de-a-XIV-a ediții a Congresului Societății pentru Studiul Neuroprotectiei și Neuroplasticității(SSNN) și a celei de-a XVI-a ediții a Congresului Academy for Multidisciplinary Neurotraumatology (AMN), cercetarea științifică neurologică mondială a reunit peste 200 de specialiști

Citeste si…

Ampla manifestare a avut loc între 4 şi 5 octombrie 2018, în Spania, unde au participat mai bine de 200 de personalităţi ale lumii medicale neurologice mondiale din ţări precum SUA, Rusia, Germania, Israel, Polonia, Elveţia, Suedia, Austria, Italia, Spania şi România.

În organizarea acestui eveniment s-au alăturat Societatea de Neurologie din România, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca, Academia de Ştiinţe Medicale din România şi Institutul de Cercetare RoNeuro din Cluj Napoca.

Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) a fost înființată în 2005 de către un grup internaţional de medici şi cercetători, la inițiativa Prof. dr. Dafin F. Mureşanu, de la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, şi a Prof. dr. Ovidiu Băjenaru de la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti. SSNN este o organizaţie ştiinţifică dedicată cercetării fundamentale şi clinice, crearea unui forum de discuţii pentru a contribui la o mai bună înțelegere a proceselor neurobioligice endogene și dezvoltarea unor strategii terapeutice farmacologice şi non-farmacologice în domeniul neuroprotecției şi neuroregenerării.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Atenționare pentru cei care iau acest supliment: Poate provoca insuficiență cardiacă

Un studiu recent efectuat pe adulții care suferă de...

Cancere care lovesc cel mai des după menopauză. Medicii trag un semnal de alarmă

Menopauza nu înseamnă doar bufeuri și dispariția menstruației. Este...

Doliu în lumea medicală. Am mai pierdut un medic reputat. Și-a dedicat viața pacienților

Comunitatea medicală din Iași este în doliu după pierderea...

Studiu: Laptele poate reduce riscul de accident vascular cerebral

Creșterea consumului de lapte la nivelurile recomandate de orientările...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și