Sari la conținut

Trei medici de la spitalul Sanador, inculpați într-un dosar privind decesul unui băiețel de doi ani

Trei medici de la spitalul Sanador, inculpați într-un dosar privind decesul unui băiețel de doi ani. Trei doctori de la spitalul privat Sanador au fost acuzați de Parchetul General în legătură cu decesul micuțului Ștefan în octombrie 2018, a dezvăluit Andreea Duţă, mama copilului decedat, pentru G4media.ro. Informația a fost confirmată de surse oficiale din cadrul Parchetului General.

Doctorul care a efectuat intervenția chirurgicală și care acum este acuzat de omor din culpă este Laura Bălănescu, soția Marelui Maestru al Marii Loje Naționale a Masoneriei din România. Ceilalți doi medici acuzați sunt o anestezistă și o doctoriță care ar fi trebuit să monitorizeze starea copilului în perioada post-operatorie.

Andreea Duță, mama copilului decedat în urma operației, a fost audiată de procurori și a solicitat ca spitalul privat Sanador să fie inclus în dosar, ca parte responsabilă civilă. Cererea mamei copilului decedat este în prezent analizată de procurori. Andreea Duță a declarat că va solicita compensații financiare din partea clinicii private.

“Nu știu ce vom face cu banii, îi vom dona, îi vom arde în centrul Bucureștiului, dar da vom cere despăgubiri pentru că banii sunt singurul lucru de care le pasă și îi doare”, a declarat Andreea Duță, pentru G4media.ro. 

Cei trei medici care acum sunt inculpați în dosarul respectiv au avut anterior statutul de suspecți. Inculparea reprezintă ultimul pas procedural înainte de trimiterea dosarului în instanță. Procurorul responsabil de acest caz este Marius Iacob, anchetatorul care a coordonat investigația în cazul Elodiei și care acum se ocupă de cazul exploziei de la Crevedia. Recent, el a preluat dosarul de la procuroarea Ruxandra Ionescu, care a investigat acest caz timp de 5 ani și care, între timp, a fost transferată la biroul de combatere a infracțiunilor de mediu din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul General.

Copil de doi ani, mort la Sanador după o operație

În anul 2018, părinții au adus băiețelul la spitalul privat pentru o intervenție planificată de coborâre a unui testicul. Conform relatării Știrile Pro TV, aceștia au menționat că la aproximativ jumătate de oră după operație, copilul a fost transferat din terapia intensivă. Părea treaz, iar efectul anesteziei părea să fi dispărut.

Potrivit părinților, atât chirurgul cât și anestezistul au considerat că nu este o problemă ca băiețelul să fie mutat la patru etaje distanță de secția de terapie intensivă, chiar dacă prezenta semne de somnolență și după ce efectul anesteziei a trecut. Au urmat 9 ore în care starea băiețelului s-a înrăutățit, dar medicii nu au intervenit, susțin părinții. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că protocoalele de urgență prevăd așa-numita „ora de aur”, un interval optim în care se poate interveni în cazul unei probleme neprevăzute.

„L-am monitorizat noi, părinţii, îngrijoraţi. I s-a făcut rău. Am mers la asistente. Deja saturaţia lui în oxigen era foarte mică şi a făcut stop cardiac”, a spus atunci mama copilului.

Ei au chemat un echipaj SMURD în spital, iar acesta a sosit în 4 minute și a început resuscitarea cu echipamentul propriu. Cu toate acestea, fără succes; la miezul nopții, Ștefan Alexandru a fost declarat decedat.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel