Sari la conținut

Trei metode prin care îi ajutăm pe copii să se împrietenească cu fructele și legumele

Una dintre principalele preocupări ale părinților trebuie să fie formarea unor obiceiuri alimentare în rândul copiilor, încă de la o vârstă fragedă. România are unul dintre cele mai scăzute consumuri de fructe și legume pe cap de locuitor din Europa conform statisticilor EUROSTAT, confirmate și de INSSE, în publicația „Starea de sănătate a populaţiei din România” (ediţia 2015). Conform INSSE, din totalul populației rezidente în vârstă de un an și peste, consumul zilnic este menţionat de 30,4% din populaţie pentru fructe și 30,1% din populaţie pentru legume.

„Un consum zilnic adecvat de fructe și legume le dă șansa celor mici să se dezvolte normal, să aibă performanțe fizice și intelectuale bune și îi protejează împotriva diverselor afecțiuni. Nouă, celor mari, ne asigură nutrienții esențiali de care avem nevoie pentru a face față provocărilor fiecărui anotimp și pentru a ne simți bine. Educația pentru viață trebuie să includă și o alimentație adecvată. Pe lângă mintea și spiritul copilului, ca părinți ne preocupăm de sănătatea lui, de dezvoltarea normală a corpului la care fructele și legumele au o contribuție definitorie. Cele cinci porții de fructe și legume pe zi nu sunt o poveste, ci sunt parte a unui mod adecvat de viață. Să ne preocupăm și să îi învățăm, așadar pe copiii noștri ca să aibă zilnic în farfurie sau la pachet, fructe și legume sub toate formele: salate, mâncăruri, consumate ca atare sau sucuri 100% și mousse-uri care să înlocuiască una dintre cele cinci porții. Să ne folosim de toate trucurile pe care le avem la îndemână căci este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem transmite copiilor noștri”, menționează Șerban Damian, medic de familie și nutriționist sportiv acreditat CIO.

Iată cei trei pași pentru a-i împrieteni pe copii cu fructele și legumele

  1. Începeți foarte devreme. Copiii dobândesc cu ușurință cunoștințele încă de la vârste fragede și este important să-i familiarizăm cu gusturi și arome noi pentru ca mai târziu să-și poată crea obiceiuri alimentare corecte. Există mai multe modalități prin care puteți face acest lucru. Încercați să le spuneți povești care au ca personaje principale, fructele și legumele și nu renunțați. Răbdarea este esențiala deoarece odată cu trecerea timpului veți găsi fructe și legume pe placul lor. Nu neglijați consumul de fructe și legume atunci când plecați în vacanță sau când sunteți departe de bucătăria proprie. Sucurile 100% naturale și mousse-urile reprezintă opțiuni foarte bune și hrănitoare pe care le puteți oferi celor mici.
  2. Mențineți-vă mesajele și asigurați-vă că și ceilalți factori de influență vor face același lucru. Copiii sunt ușor de influențat și sunt foarte sensibili la factorii externi. Mediul în care îi creștem ne poate ajuta sau, dimpotrivă ne poate sabota eforturile. Așadar, trebuie să facem front comun cu bunicii, prietenii, unchii, mătușile, grădinița și școala. Jocurile, poveștile, chiar și aplicațiile online cu puzzle, formarea de cuvinte, dacă au mesajele corecte pot ajuta și consolida mesajele despre rolul consumului zilnic de fructe și legume în alimentație. Încearcti și aplicația VitaSmart. Prin intermediul aplicației, copiii se pot juca și învăța lucruri interesante. Copiilor mai mari, supravegheați-le alimentația și folosiți fiecare prilej ca să le transmiteți obiceiuri corecte în ceea ce privește alimentația. Oferiți-le la gustarea de după-amiază sau după efort intensiv, un suc 100% sau un mousse. Astfel, se vor și hidrata și vor beneficia și de nutrienții necesari organismului.
  3. Alegeți cele mai bune opțiuni, asigurați diversitate. Sunt cinci porții de fructe și legume recomandate pe zi care trebuie să fie diverse, atrăgătoare, suficiente și ușor de consumat. În funcție de anotimp, de vârstă și de context există mereu soluții la îndemână, cum ar fi sucurile 100% sau mousse-urile. Este necesar să le explicați copiilor de ce alegeți un anumit produs.

Totodată, este important să ne amintim de legislației Uniunii Europene, conform căreia conservanții, coloranții, aromele artificiale, zahărul sau alți îndulcitori nu pot fi adăugați în sucurile 100% naturale.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel