Sari la conținut

Este una dintre cele mai de temut complicații ale pacienților cu diabet zaharat. Ce e de făcut?

Retinopatia diabetică este poate una dintre cele mai de temut complicații ale pacienților cu diabet zaharat. Practic, retinopatia diabetică este una din cauzele principale de orbire la persoanele care au diabet zaharat.

De aceea, medicii susțin că este ideal ca orice pacient cu diabet zaharat să meargă sa-și facă controlul oftalmologic. Cel puțin o dată pe an. Datele statistice arată că această complicație a diabetului are o prevalență de peste 35% și an de an, ea crește.

Reține! Retinopatia diabetică este o boală cu o evoluție progresivă, iar în lipsa tratamentului adecvat duce inevitabil la orbire.

Ce spun cifrele?

Datele statistice susțin că pacienții care au o vechime a diabetului de cel mult 10 de ani dezvoltă retinopatie diabetica. Dintre aceștia, 6% au edem macular clinic semnificativ, iar 8% au retinopatie diabetică. În cazul pacienților cu diabet zaharat de tip 1, retinopatia nu prea se instalează în primii 5 ani de la debutul bolii. Dar, în cazul diabetului de tip 2, retinopatia poate fi deja instalată când afecțiunea este descoperită. Medicii susțin că după 10 ani de boală, 70% dintre pacienți au un stadiu mai ușor sau mai sever de retinopatie.

Iată care sunt semele și simptomele retinopatiei diabetice:

  • Vederea nu mai este clară, limpede, ci încețoșată,
  • Apar cheaguri de sânge,
  • Durere la nivelul ochilor,
  • Hemoragii retiniene,
  • Edem macular diabetic,
  • Modificări vasculare,

Atenție! De regulă, pacienții care au retinopatie sunt asimptomatici mulți ani după ce boala este deja în corp. De aceea, este absolut necesar controlul oftalmologic anual.

În literatura de specialitate, există 2 forme de retinopatie diabetică: forma neproliferativă și forma proliferativă. Iar edemul macular este o complicație care apare deseori în ambele forme de retinopatie diabetică. Iar acest edem macular duce la scăderea vederii. Conform medicilor, retinopatia diabetică proliferativă afectează 10 % din pacienții cu diabet, iar cei care au diabet zaharat de tip 1 au un risc de 60% mai mare decât restul populației de a face această formă de retinopatie încă de tineri.

Există prevenție! Numai prin prezența la medicul specialist oftalmolog și prin efectuarea analizelor recomandate de acesta. Cu alte cuvinte, anual se va face fundul de ochi care poate diagnostica boala înainte de apariția primelor semne și simptome. Atenție! Această examinare a fundului de ochi se va face numai cu  picături care dilată pupilă.

Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel