Sari la conținut

Triunghi energetic special în inima României. Locul magic din Munţii Bucegi ce abundă în energii pozitive (VIDEO)

muntii Bucegi
Sursa foto: junalul.ro

Există numeroase povești despre diverse fenomene ciudate în jurul Sfinxului. Despre un loc mistic în care se crede că scapi de oboseală și te simți bine instantaneu. Este vorba de “Gura de Rai” din Munţii Bucegi, locul unde se spune că corpul uman este învăluit de energii pozitive.

Potrivit iubitorilor muntelui cu experienţă, Gura de Rai s-ar afla pe Piciorul Muntelui Doamnele, pe drumul dinspre Peştera spre Doamnele. O altă variantă spune că locul magic ar fi pe ruta Cabana Omu – Peştera, tot pe creasta Doamnelor.

sursa foto: click.ro

Aici au fost făcute mai multe descoperiri extrem de bizare, iar cauza ar fi, potrivit specialiștilor, anomaliile magnetice destul de puternice din zonă. De altfel, localnicii știau de mult timp de acest loc, tradițiile populare vorbind despre „gura de rai” drept un loc dintre cer și pământ, unde oamenii au experiențe benefice.

Unul dintre cele mai misterioase locuri din Bucegi

Această zonă a stârnit interesul, după ce o echipă de specialiști trimisă în zonă a observat cu stupoare că le dispărea oboseala odată ce traversau „gura de rai”. Aceste studii au fost făcute în anul 1999, de către Institutul de Cercetare „Terra”.

Aceștia au fost primii care au observat anomaliile magnetice din zonă, cât și proprietățile terapeutice ale zonei. Mai târziu, cercetătorii Vasile Rudan și Dumitru Stănică au încercat să studieze mai atent zona, dar proiectele acestora au fost blocate din start.

Cauza energiilor din ”Gura de Rai”

Deși nu există o explicație dovedită științific în mod cert, experții spun că este vorba despre locul dintre cer şi pământ, o zonă cu o suprafaţă de aproximativ un kilometru pătrat, unde se crează o anomalie magnetică atipică, cu efecte benefice asupra organismului uman. Megaliții, care sunt plini de minerale, ar fi cei care transmit energiile pozitive corpului.

„Megaliţii aceia sunt sursa de energie. Ei sunt la suprafaţă. S-a spus că îţi trece oboseala. Asta e partea minusculă a ceea ce simţi, dar acolo se pot vindeca boli. Pe măsură ce faci o cură de odihnă acolo îţi poţi vindeca anumite afecţiuni. Pesemne că lucrurile asta nu trebuie să fie ştiute”, a mai spus Cristi Iordache, potrivit Adevărul.

 

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel