Sari la conținut

Trucul la care apelează Mădălina Ghenea pentru a arăta incredibil la 35 de ani. „Pentru mine funcţionează. Am încercat și mi-a plăcut”

Considerată una dintre cele mai frumoase actriție, Mădălina Ghenea este o adevărată apariție cu fiecare ieșire în public. Aceasta a strălucit pe covorul roșu la Cannes, ocazie cu care și-a dezvăluit secretul pentru un corp incredibil.

Mădălina Ghenea, actriță și model, a spus că ţine post intermitent, vorbind astfel cu fanii despre trucul ei de a se menţine în formă.

„Nu sunt doctor, așa că nu pot recomanda nimic, dar pentru mine funcționează nu ca dietă, ci ca o curățare, mă face să mă simt mai bine.

Deci da, am încercat-o și mi-a plăcut”, a povestit actrița pe Insta Story.

Madalina Ghenea

Ce este postul intermitent?

„Este mai mult un stil de viaţă decât o dietă. Sunt mai multe variante. Una dintre ele: 6/18, adică mănânc şase ore, postesc 18 ore şi nu este greu de ţinut. După care 5/2, adică am cinci zile într-o săptămână în care mănânc normal şi două zile în care mănânc de post, alternând.

După care, urmează formele mai severe: o zi postesc, o zi mănânc. Nu numai pauza este cea care ne ajută la slăbim, trebuie să avem grijă şi la ce mâncăm din punct de vedere calitativ”, a explicat medicul Răzvan Vasilescu

Mădălina Ghenea, pe culmile succesului

Mădălina Ghenea a luat cu asalt lumea modeling-ului și a actoriei și a reputat un succes fulminant, mai ales în Italia. Actrița a jucat în mai multe filme, producții internaționale, iar anul trecut i s-a împlinit cel mai mare vis, a ajuns la Hollywood.

Ghenea a fost dintotdeauna comparată cu Sophia Loren, datorită asemănării fizice izbitoare, așa că a fost aleasă pentru a o interpreta pe legendara actriță, în filmul ,,The House of Gucci”, alături de Al Pacino, Jeremy Irons, Lady Gaga și multe alte nume răsunătoare din cetatea filmului.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel