Sari la conținut

Tudor Ciuhodaru avertizează despre o boală din ce în ce mai des întâlnită care duce la moarte: „Este greu de depistat chiar și pentru un medic cu experiență!”

simptome ale Bolii Lyme
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
Erupția de pe piele care apare în borelioză poartă numele de eritem migrator și are un aspect specific: conturul este roșu, iar zona centrală este decolorată. În primele zile de la mușcătură, el arată ca o pată roșie, pentru ca apoi să-și mărească diametrul într-un interval de câteva zile sau săptămâni, depășind uneori chiar și 30 de centimetri.

Medicul Tudor Ciuhodaru lansează un avertisment la adresa autorităților, dar și la adresa tuturor pacienților și îndeamnă spre atenție sporită. Acesta vorbește despre începutul sezonului de căpușe, unde cei mai afectați sunt copiii.

Medicul trage un semnal de alarmă către autorități, avertizând că o mușcătură de de căpușă poate duce la dezvoltarea bolii Lyme și chiar la moarte.

„Este sezonul căpușelor, copiii sunt extrem de afectați, deja am tratat și primele cazuri și la Iași. A lua niște măsuri elementare de prevenție, în sensul de a evita zonele în care am putea fi mușcați de căpușe, zone în care sunt spații verzi neamenajate, zonele umede, în care căldura este predominantă și poate să ducă, mai ales la cei mici, la astfel de mușcături, sunt măsuri elementare.

Mai departe, nu lăsați copiii nesupravegheați, ar trebui să aibă îmbrăcăminte deschisă la culoare când merg în aceste zone, cu o textură mai deasă, pantofii să fie închiși.

Măcar în parc dacă se făceau preventiv acele măsuri de dezinsecție, ar fi fost absolut normal și riscurile ar fi fost diminuate corespunzător. Să știți că nu am auzit în nicio capitală europeană să iei căpușe din vreun parc din Bruxelles sau din Paris. Nu zic că nu se poate.

Se pune problema dacă cineva nu ar trebui să și plătească. Pentru că există riscul ca o mușcătură de căpușă, nesesizată chiar de către părinți, căpușa adultă este mai ușor de sesizat, dar nimfa este mică, atât cât un vârf de ac. O astfel de mușcătură nesesizată, în 30 de zile poate duce spre o boală Lyme, acea boală cu aproape 1.000 de fețe, cu simptomatologie extrem de variată care este greu de diagnosticat și pentru un medic cu experiență și care poate să aibă multiple complicații, chiar cu risc vital pe termen lung”.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel