Din cuprinsul articolului
Misofonia este o afecțiune cauzată de o reacție puternică la sunete și zgomote specifice. Numele „misophonia” și definiția sa provin din cuvintele latine „miso” (ura) și „phonia” (sunet).
Această afecțiune nu trebuie confundată cu hiperacuzia, care constă în perceperea anumitor sunete într-un mod anormal de tare, și chiar să simțiți dureri fizice atunci când le ascultați. Hiperacuzia și misofonia sunt tulburări legate de o „toleranță scăzută la sunet”.
Cu toate acestea, hiperacuzia este o afecțiune în care informațiile auditive sunt percepute ca fiind insuportabil de tare, în timp ce în misofonie sunetele repetitive sau modelele sonore devin intolerabile.
Persoanele cu misofonie reacţionează la auzul unui anumit tip de sunet, cum ar fi zgomotul gumei de mestecat, tusea, lovirea unui creion pe masă, strănutul etc.
În interiorul „încurcăturii misofoniei”
Grace, în vârstă de 59 de ani, locuiește în Minneapolis, Minnesota, unde este profesor universitar. Este căsătorită de aproape 30 de ani și are trei copii; doi băieți de 25 și 19 ani și o fiică de 23 de ani.
„Aș spune că am avut o viață de familie de obicei fericită, cu probleme care ar fi considerate normale”, spune ea pentru BBC.
Până când a început să observe un comportament curios la fiul său cel mic.
„Când Matthew avea vreo 12 ani, a început să-și dezvolte o viață din ce în ce mai departe de mine… A petrecut mai mult timp cu tatăl său, când avea o problemă mergea la el”, spune ea. „L-am pus pe seama intereselor lui, a cât de diferit era el față mine”.
Îi plăcea să fie în aer liber, să meargă pe bicicletă, să iasă cu prietenii și să facă sport, în timp ce ea este atrasă de viața academică, de lectură.
Grace chiar a glumit cu soțul ei și spune că băiatul seamănă tatăl cu el.
Dacă ar fi știut că atitudine băiatului are are legătură cu o problemă mai gravă, ar fi putut interveni mai devreme.
Situația a devenit dramatică
Când Matthew avea vreo 15 ani, situația a devenit mai dramatică: a început să fugă de Grace.
„Dacă intram într-o cameră în care era, el ieșea. Sau se ghemuia într-un colț până ieșeam eu”, descrie ea. „Cel mai rău era în mașină, când îl conduceam la școală sau la o întâlnire. Se ghemuia peste tot, își punea pe cap gluga hanoracului și nu-mi vorbea.”
„Acea evitare m-a făcut să simt că mă urăște și asta a fost devastator pentru mine”, spune el.
„Locuim în aceeași casă, dar nu l-am văzut niciodată, nu am auzit de el, a dispărut la propriu în acea etapă acută. A slăbit și foarte mult, era foarte stresat, părea chinuit, mizerabil.”
S-a întâmplat ceva și nu și-au putut da seama. Până și-au făcut programare la psiholog și atunci băiatul a fost diagnosticat: misofonie.
