Sari la conținut

Alimentația bolnavilor de ulcer. Ce ai voie și ce e total interzis

Studiile de specialitate au arătat că Helicobacter pylori produce peste 80% dintre ulcerele gastrice și peste 95% dintre ulcerele duodenale. De asemenea, datele statistice spun că între 5% și 10% din populație suferă de ulcer în cursul vieții, iar cel mai des întâlnită manifestare clinică a ulcerului este durerea. Dar, între 10% și 40% dintre ulcere evoluează asimptomatic, fără durere.

Despre importanța respectării unui regim alimentar în cazul ulcerului dar și despre alimentele permise și cele interzise în ulcer, a explicat pentru Doctorul Zilei, Amalia Călinoiu, medic primar medicină internă și specialist gastroenterolog la Spitalul Universitar din București.

Dieta specială a bolnavului de ulcer vizează scurtarea perioadei de criză și diminuarea durerii.

“Pe lângă dietă însă se impune și repaus complet. Prima fază (24 – 48 ore) – se consumă exclusiv lactate. 1-2 litri de lapte dulce pe zi, în 5-6 prize. Laptele poate fi integral sau parțial degresat, în funcție de gustul pacientului. Se poate aromatiza cu vanilie, caramel sau cicoare, dar se evita adăugarea ceaiului sau a cafelei, care sunt iritante gastric. De asemenea, sunt absolut necesare cel puțin trei mese pe zi. Sunt de preferat cinci-sase mese, dar mai reduse cantitativ”, ne-a explicat medicul gastroenterolog.

Alimente permise bolnavilor în ulcer:

Dieta bolnavilor cu ulcer va cuprinde: carne slabă de vacă, vițel, pasăre fiartă sau înăbușită la cuptor, pește slab, șuncă slabă, crenvuști, perișoare fierte, legume fierte, piureuri, budinci sau sufleuri, lapte dulce, smântână, unt, caș, urdă, ouă fierte moi,  făinoase, biscuiți, dulciuri sub forma de budinci sau prăjituri cu aluat uscat, fructe coapte fără sâmburi și coji, ceaiuri de tei, mușețel, sunătoare, gălbenele, sucuri de morcovi.

Alimente interzise bolnavilor în ulcer:

“Alimentele care pot provocă o iritație mecanică a peretelui gastric, bogate în fibre, fructe și legume crude – castraveți, ceapă, usturoi, cartofi prăjiți. Dar și leguminoase – fasole boabe, mazăre, nuci, alune, cereale integrale, carne grasă. Se vor evita alimentele care produc hipersecreție gastrică – prăjeală, grăsimi, sosuri, băuturi carbogazoase, ouă tari, condimente, ceai concentrat, limonadă, ciocolată, cafea. Și alimentele prea dulci sau prea sărate, alcoolul și fumatul trebuiesc oprite”, ne-a mai explicat medicul gastroenterolog.

Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel