Sari la conținut

Uleiul minune care topește grăsimea de pe burtă

Cercetătorii au găsit în sfârşit minunea care scade riscul de sindrom metabolic prin reducerea grăsimii abdominale: uleiul de rapiţă!

Descoperirea reprezintă rezultatele unui studio îndelungat, care a fost prezentat în cadrul un conferinţe ştiinţifice organizate în New Orleans de American Heart Association.

„Grăsimile mononesaturate din aceste uleiuri vegetale par să reducă grăsimea abdominală, ceea ce reduce la rândul său factorii de risc ce compun sindromul metabolic”, a explicat Penny Kris-Etherton, profesor la Universitatea Penn State.
Testul clinic a fost realizat pe 121 de participanţi care prezentau factori de risc pentru sindromul metabolic, printre care se numără un nivel mare al grăsimilor abdominale, un nivel mare al trigliceridelor din sânge, un nivel scăzut al colesterolului HDL, hipertensiune şi hiperglicemie

Participanţii au urmat o dietă de 2.000 de calorii timp de patru săptămâni şi au consumat zilnic un fel de cocktail cu 40 de grame din unul din următoarele cinci uleiuri: ulei de rapiţă, ulei de rapiţă bogat în acid oleic, ulei de şofrănaş şi in, ulei de şofrănaş şi porumb şi ulei de rapiţă bogat în acid oleic şi îmbogăţit cu acizi graşi omega-3. Rezultatele au arătat că participanţii care au consumat ulei de rapiţă sau ulei de rapiţă bogat în acid oleice timp de patru săptămâni au înregistrat o reducere a grăsimii abdominale cu 1,6% mai mult decât ceilalţi.

Uleiul de rapiţă este bogat în grăsimi mononesaturate, care pot reduce nivelul colesterolului „rău” şi care promovează beneficii pentru inimă. Cercetătorii au concluzionat că uleiul de rapiţă ar putea reprezenta o metodă simplă prin care să reducem nivelul grăsimii abdominale şi riscul de a suferi de sindrom metabolic.

 

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel