duminică, martie 22, 2026
9.1 C
București

Un băiat de 19 a ajuns la spital în stare gravă după ce a luat prea mult paracetamol. Câte pastile înghițise

Un student de 19 ani, din Iași a fost transferat în stare gravă, cu elicopterul SMURD, de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, după o supradoză cu paracetamol. 
Potrivit medicilor, băiatul ar fi înghițit 16 comprimate de paracetamol după o ceartă cu iubita.

Medicii l-au diagnosticat cu insuficienţă hepatică fulminantă toxică. „În momentul în care s-a făcut transferul de la Iaşi la Bucureşti, starea băiatul era gravă. Este vorba despre o afectare foarte severă a funcţiei hepatice, cu repercusiuni asupra stării neurologice, asupra funcţiilor vitale”, a declarat Diana Cimpoeşu, purtător de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon”.

Citeste si…

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi a declarat că există posibilitatea ca băiatul să fi luat şi alte medicamente pe lângă acele comprimate de paracetamol.

„Pacientul este posibil să fi luat şi altceva, dar nu se determină în analize orice toxic. Ştim sigur că a luat paracetamol. E şi răceală, e şi ceartă cu prietena. Nu ştim exact dacă nu a fost şi un gest demonstrativ faţă de prietena lui. El nu ne-a spus prea multe. Poate să vorbească, dar afectarea hepatică este foarte gravă. Analizele sunt foarte modificate.”

Înainte de a fi transferat la Bucureşti, tânărul a fost internat 48 de ore în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Alternativa naturală la Ozempic fără efecte adverse. STUDIU revoluționar

Un compus din sângele pitonilor ar putea deveni alternativa...

Coaja de lămâie: super-alimentul ignorat care poate sprijini detoxifierea și sănătatea celulară

Lămâia este recunoscută pentru conținutul său bogat de vitamina...

Ajutor financiar înainte de Paște pentru pensionari. Cine primește până la 1.000 de lei

Guvernul anunță un sprijin financiar înainte de Paște pentru...

Rugăciune puternică de protecție către Sf. Patrick. Rostește-o în momente de cumpănă și deznădejde

Rugăciunea Sfântului Patrick, o rugăciune puternică de protecție și...

Dr. Florin Roșu avertizează: Astenia de primăvară îți poate afecta imunitatea mai mult decât crezi

Dr. Florin Roșu explică de ce primăvara poate favoriza...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Rogobete cere Agenției Medicamentului studiile privind efectele paracetamolului

Declaraţiile controversate ale preşedintelui american Donald Trump privind o...

Un medic dezvăluie medicamentele pe care NU le ia niciodată

Două dintre cele mai folosite medicamente fără prescripție, paracetamolul...

Citește și