Sari la conținut

Un caz grav de Covid costă 10.000 de euro. Dr. Gabriel Diaconu: Atâta amar de bani cheltuiți, atâta amar punct, o țară blocată și cu buzunarele sparte, și pentru ce?

Un caz grav de Covid costă 10.000 de euro. Dr. Gabriel Diaconu: Atâta amar de bani cheltuiți, atâta amar punct, o țară blocată și cu buzunarele sparte, și pentru ce?

În contextul modificării protocolului de tratament al infecției cu noul coronavirus, medicul psihiatru Gabriel Diaconu a explicat de ce acest document „vorbește” despre „povestea nevaccinatului prin excelență”. Noul protocol este un „document cifrat”, susține Diaconu, recomandat spre lecturare personalului de specialitate.

Dr. Gabriel Diaconu, clarificări despre modificarea protocolului de tratament al infecției cu noul coronavirus

„Astăzi a fost publicată în MO cea mai recentă versiune a ordinului MS privind protocolul de tratament al infecției cu SARS-CoV-2, patogenul responsabil de COVID-19.

Documentul are 12 pagini, și conține toate medicamentele indicate în diversele forme ale bolii, dar și complicațiilor ei la nivel de organ, sistem sau organism pe de-a întregul.

Dintre antivirale, cu niveluri variabile de eficacitate, rămân în lista de produse favipiravir, remdesivir, molnupiravir și combinația nirmatrelvir/ ritonavir (Paxlovid), respectiv anticorpii monoclonali / ”vimabi”.

În rest o lungă listă de avantaje/ dezavantaje, probleme pe care le poate pune sănătatea șubredă anterioară a pacientului, protocoalele de administrare ale medicației anticoagulante orale, respectiv anticoagularea în cazul complicațiilor trombotice date de COVID.

Folosirea judicioasă și de oportunitate a corticosteroizilor, dar și chestiunea folosirii antibioticelor (mai răruț că-i mai drăguț, și doar dacă se confirmă supra-infecția bacteriană, altfel rară în COVID-19).

E un document cifrat, recomandat lecturii personalului de specialitate. Medicii cunosc deja protocoalele, mai ales aceia care au tratat – unii – sute, dacă nu mii, de cazuri de bolnavi de COVID în ultimii doi ani.

Ce face acest document să fie, însă, cu adevărat apăsător, este că, luat pe îndelete, îți spune povestea nevaccinatului prin excelență”, a explicat Gabriel Diaconu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Un caz grav de Covid costă 10.000 de euro

Statul român cheltuie pentru un caz grav de Covid și 10.000 de euro, iar, în final, cheltuielile ajung la 250 de milioane de euro pe an, susține medicul psihiatru Gabriel Diaconu, consilier al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.

„Nu vorbim aici de hapuri și bumbi, de nasturi și pastilele ălea mici, galbene cât unghia. Aici e artileria grea a medicinii, e Bentley-ul cercetării medicale în ce privește morbiditatea pe care o poate da coronavirusul.

Și, cu toate numele greu pronunțabile, cu toate schemele altfel hiper-specifice, impactul asupra mortalității este cel mult modest la cei cu boli sistemice pre-existente, sau vârstnici, sau cei cu imunitate compromisă.

Unde mai pui că nota de plată, per caz serios, urcă vertiginos spre aproape 10 mii de Euro/ zi, în cazuri selecte.

Câte cazuri severe a avut România, în acești doi ani? Dacă iei numărul deceselor, și înmulțești cu un factor de 2 (mortalitatea în terapie intensivă este spre 50%).

Costul, pentru aceste cazuri, unde șederea medie în spital a fost – să zicem – de 7 – 10 zile, urcă, ponderat la aproximativ 5000 de Euro per caz, spre jumătate de miliard (!) de Euro. Adică în jur de 250 de milioane de EUR/ an.

Vorbim de bani ai contribuabilului. Banii tăi. Indiferent dacă sunt prin contribuție directă la sănătate, sau indirect prin povara economică, cea pe care o simți când te duci să-ți iei pâine, combustibil, haine șamd.

Gabriel Diaconu: „Am fi economisit jumătate din bani pe puțin doar prin faptul că n-am fi avut spitalele pline”

De asemenea, medicul psihiatru susține că dacă România ar fi avut o rată mai mare de vaccinare, costurile ar fi fost reduse la jumătate.

„Prin comparație, dacă vaccinarea ar fi avut succes, dincolo de morțile prevenibile, de oroarea complicațiilor, de drama publică și tragedia neștiută a atâtor amar de oameni.

Am fi economisit jumătate din bani pe puțin doar prin faptul că n-am fi avut spitalele pline„,

Sunt multe feluri de prostie omenească. Cea tipic românească e despre ”tratamentele gratuite”. Nu există tratamente gratuite. Tu plătești pentru ele, într-un fel sau altul. Statul mai pune și el o parte, și îți spune că accesul e gratuit. Accesul da. Tratamentul nu. Doar că nu scoți tu banii din buzunar. Sau nu pe moment.

Pe măsură ce ne apropiem de următoarea încrâncenare, un exercițiu interesant de imaginație e să dai protocolul de tratament COVID oricărui parlamentar, luat alandala, și să-l rogi să citească, succint, cu voce tare, ce scrie acolo, și-apoi să-ți spună ce-a înțeles el. Corect, e un document medical, nu e pentru oricine, ce treabă are politicianul cu casirivimabul…

Medicina e ca industria aeronautică. E o chestie deja foarte complicată, rafinată, scumpă, loc mic de manevră când vine vorba de siguranța pacienților. Dar, dacă te uiți la parlamentarul român, e ca tăiatul lemnelor, ce poate fi așa de greu?

Atâta amar de bani cheltuiți, atâta amar punct, o țară blocată și cu buzunarele sparte, și pentru ce?

Pentru gargara zilnică a unor specii libidinoase de scatofagi, care te fac și pe tine, și pe tine, și pe tine la buzunar, în timp ce-ți propun că medicii sunt vânduți industriei farmaceutice, și că fac reclamă la medicamente, la vaccinuri, că-și trag șpăgi grase din promovarea de produse. Mai gândește-te un pic.

Ce ți-au zis doctorii ăia? Ai grijă să nu te îmbolnăvești! Ce reclamă e asta la medicamente?”, a concluzionat medicul Gabriel Diaconu.

 

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel