marți, august 18, 2026
20 C
București

Vestea tristă a zilei! Un copil de 10 ani a murit chiar în timpul orelor. Ce spune Poliția

Vestea tristă a zilei! Un copil de 10 ani a murit chiar în timpul orelor. Ce spune Poliția

Un caz dramatic a avut loc, marți, într-o școală din Ploiești. În timpul orei de Religie, la școal „Sfânta Vineri”, un copil de clasa a II-a a acuzat brusc o durere de abdomen. Până ce învățătoarea s-a întors de la cabinetul medical școlar cu ajutor specializat, copilul leșinase deja.

Un copil de 10 ani a murit chiar în timpul orelor. Ce spune Poliția

Din nefericire, copilul, cunoscut cu afecţiuni cardiace, a murit după ce a intrat în stop cardio-respirator, chiar în timpul orelor. Se pare că băiatul, care făcea spor de performanță, a leșinat în trecut și pe terenul de sport. Acela a fost momentul în care părinții au început să îi facă investigații.

Citeste si…

„La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii Secției de Poliție nr. 1 Ploiești au fost sesizați cu privire la faptul că, la o unitate de învățământ din Ploiești, un elev de clasa a II-a, un băiat în vârstă de 10 ani, ar fi leșinat în timpul cursurilor.

A fost solicitat un echipaj al ambulanței, fiind efectuate manevre de resuscitare. Băiatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. La fața locului s-a deplasat și o echipă operativă din cadrul IPJ Prahova pentru efectuarea cercetării la fața locului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție.

Citeste si…

La fața locului a intervenit un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ). care a constatat că elevul a intrat în stop cardio-respirator şi a început manevrele de resuscitare.

Potrivit tvr.ro, copilul a fost dus Spitalul de Pediatrie Ploieşti, însă eforturile medicilor de a-i reporni inima au fost în zadar. Poliţia Prahova deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

 

Alecu Carmen
Alecu Carmenhttps://www.doctorulzilei.ro/author/carmen-alecu/
Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

3 zodii primesc vestea vieții la final de vară. Destinul lor se poate schimba radical

La finalul verii 2026, trei zodii primesc vești importante...

Horoscop 18 august 2026. Cuvântul zilei este «măsură». Zodiile care trebuie să fie atente la bani și relații

Potrivit astrologilor, unele zodii își asumă prea multe responsabilități,...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și