joi, aprilie 30, 2026
5.1 C
București

Un copil de cinci ani a ajuns la spital. Acesta a fost accidentat în localitatea Sadu

În urmă cu puțin timp, azi 02.09.2025,  un accident rutier a avut loc în localitatea Sadu, la intersecția străzilor Preot Dimitrie Bunea și Preot Gheorghe Boorel.

Potrivit primelor informații, un bărbat de 37 de ani, localnic, aflat la volanul unui autoturism, a acroșat un copil de 5 ani care circula pe bicicletă. Minorul ar fi pătruns pe carosabil de pe strada Preot Gheorghe Boorel, fără să se asigure.

Un copil de cinci ani a ajuns la spital de echipaj SMURD ajuns la locul accidentului

În urma impactului, copilul a suferit un traumatism cranian sever. La fața locului au intervenit un echipaj SMURD cu medic și o ambulanță SAJ Sibiu, care i-au acordat primele îngrijiri medicale. Ulterior, minorul a fost transportat conștient la Spitalul de Pediatrie din Sibiu pentru investigații și tratament de specialitate.

Citeste si…

Polițiștii rutieri s-au deplasat imediat la locul accidentului și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii incidentului.

„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Preot Dimitrie Bunea, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Sadu, a acroșat un minor în vârstă de 5 ani, tot din Sadu, care a pătruns pe aceeași stradă, fără să se asigure, deplasandu-se de pe strada Preot Gheorghe Boorel, pe bicicletă”, a transmis IPJ Sibiu.

Citeste si…

Traficul în zonă nu a fost afectat semnificativ în timpul intervenției poliției și echipajului medical.

Popescu Daniela
Popescu Danielahttps://evz.ro/author/daniela-popescu
Daniela Popescu este jurnalist specializat în domeniul sănătății, cu o experiență de peste 10 ani în presa online românească. Daniela Popescu a colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram www.evz.ro, www.animalzoo.ro, www.capital.ro, www.evz.ro, www.infomonden.ro. De-a lungul carierei sale, Daniela s-a remarcat prin articolele sale documentate, interviuri cu experți medicali și abordarea echilibrată a subiectelor de actualitate din sănătate, nutriție, psihologie, prevenție e.t.c.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și