Sari la conținut

Un dentist a scăpat un ac de 4 cm în gâtul unei paciente. Acul s-a înfipt în plămân!

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

Un dentist din Italia, a scăpat un ac de 4 cm în gâtul unei paciente în vârstă de 45 de ani. Femeia a avut nevoie de operație de urgență pentru că acul i s-a înfipt în plămân. 

În timpul vizitei, medicul stomatolog, care lucra la devitalizarea unui dinte, a scăpat din mână acul de 4 cm care a căzut în jos, pe căile respiratorii ale femeii.

Acul a trecut prin toată traheea pacientei și s-a blocat în bronhia inferioară a plămânului drept, provocându-i probleme de respirație.

Operată de urgență

Femeia a fost operată la Spitalul Policlinico din Bari, centru de referință în sudul Italiei pentru operații de îndepărtare a corpurilor străine din tractul respirator. Ea a fost intubată imediat ce a ajuns la spital și supusă unei endoscopii pentru îndepărtarea corpului străin din plămân.

Operația a fost încheiată cu succes de echipa medicală de chirurgie toracică a profesorului-doctor Giuseppe Marulli, care a declarat, potrivit fanpage: „Acest caz vine după o perioadă în care am avut mai multe operații de acest gen, cum ar fi îndepărtarea unui molar înghițit de un pacient, a unui cui ținut în gură de un muncitor și care i-a ajuns în bronhii după ce a tușit, a unui bob de strugure inhalat de un pensionar în vârstă de 80 de ani și chiar a unei monezi de 5 cenți inhalată de un pacient de la Psihiatrie.”

Pentru majoritatea operațiilor de acest tip – conform celor aflate dintr-un comunicat de presă – se folosește de obicei un bronhoscop flexibil sau rigid, echipat cu o pensetă cu coș: în acest fel corpul străin este capturat și îndepărtat.

„Aceste intervenții necesită de obicei o expertiză tehnică considerabilă”, a mai adăugat profesorul Marulli. Peste 200 de bronhoscopii pentru corp străin suspectat au fost efectuate în ultimii zece ani la Spitalul Policlinico din Bari. Într-un caz din trei, corpul extern a fost găsit în căile respiratorii.”

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel