Categories: Ştiri sănătate

Un dispecer de la Ambulanța ar fi închis telefonul unei femei care cerea ajutor. ”Descurcați-vă, doamnă!”

Din cuprinsul articolului

Un dispecer de la Ambulanţa din Brăila i-ar fi închis telefonul unei femei care cerea ajutor și i-ar fi spus să se descurce singură. 

Femeia cerea ca mama sa să fie transportată la spital, după ce primul echipaj trimis la locuinţa femeii de 79 de ani, care suferise o fractură, n-a avut personalul necesar pentru a o prelua.

„Descurcați-vă, doamnă!”, ar fi fost reacția nervoasă a operatorului 112, atunci când fiica femeii a cerut să fie trimisă o doua ambulanță, de această dată, cu echipajul necesar. Nervos, operatorul i-ar fi închis telefonul în nas.

Convorbirile sunt înregistrate

„A venit singur un ambulanţier care mi-a spus că trebuie să caut pe cineva, alţi aparţinători sau vecini care să îl ajute. I-am explicat că sunt singurul aparţinător şi am probleme de sănătate. Ulterior, am sunat din nou la Ambulanţă, tot prin 112, şi doamna dispecer de acolo mi-a spus că trebuie să bat din uşă în uşă. Mi-a spus, la un moment dat, că nu are pe cine, mi-a zis descurcaţi-vă şi mi-a trântit telefonul în nas”, a declarat Daniela Nicolae, femeia care a sunat la numărul unic de urgenţă 112.

În urma incidentului, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Brăila a anunţat că va începe o anchetă internă.

„Toate convorbirile sunt înregistrate şi o să iau măsuri aşa cum am luat de fiecare dată, să nu se mai repete. Treaba cu închisul telefonului în nas, mă îndoiesc că este adevărată”, a explicat Viorica Iuga, managerul SAJ Brăila,  potrivit antena3.

Fiica pacientei se gândeşte să reclame şi la autorităţi comportamentul operatorului.

Recent Posts

La cât ajunge pensia unui român cu 35 de ani vechime în muncă, după recalculare

Pensie după 35 de ani de muncă. După o perioadă de 35 de ani de…

3 ore ago

Simptome care apar în orice tip de de cancer și sunt adesea ignorate până e prea târziu

Cancerul este o afecțiune complexă și diversă, cu peste 100 de tipuri diferite cunoscute până…

4 ore ago

Ce să mănânci dacă ai glicemia mare. Cele mai bune alimente care elimină zahărul din sânge

Știi ce alimente te ajută să scazi glicemia? Prediabetul este caracterizat prin prezența valorilor crescute…

4 ore ago

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România, înclus în patrimoniul Unesco. Merită să-l vizitezi cel puțin o dată în viață

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România. În România există un oraș de o…

5 ore ago

Nutriționist: Acest fruct îngrașă cel mai tare. E un șoc pentru ficat dacă mâncăm prea mult

Fructul care îngrașă cel mai mult. Dr. Mihaela Bilic, cunoscut medic nutriționist, atenționează în legătură…

5 ore ago

Horoscop 20 – 26 mai 2024. E momentul să culegem roadele în urma eforturilor depuse

Horoscop 20 - 26 mai 2024. O săptămână plină de evenimente semnificative. Cu patru evenimente…

6 ore ago

Citeste si: