Categories: Stil de viaţă

Un material folosit zilnic pentru gătit și pentru depozitarea alimentelor poate declanșa boala Alzheimer

A fost dovedit științific că aluminiul provoacă demență. Mulți oameni de știință spun că nu există suficiente dovezi care să demonstreze că acest metal folosit zilnic la gătit și pentru depozitarea alimentelor poate duce la Alzheimer. Însă, profesorul Chris Exley de la Universitatea Keele, din Marea Britanie, spune că ultimul său studiu a scos la iveală o legătură clară între aluminiu și declinul cognitiv.

Iată câteva dintre concluziile lucrării sale. De jumătate de secol, a fost evidențiată o legătură puternică între expunerea la aluminiu și incidența bolii Alzheimer. Ultima mea cercetare, publicată în Journal of Trace Elements in Medicine and Biology face această legătură și mai convingătoare. În viziunea mea, descoperirile confirmă, fără echivoc, rolul aluminiului în dezvoltarea bolii. Deși nu este singurul factor de risc, ar trebui luat foarte în serios.

Indivizii care dezvoltă Alzheimer pe la sfârșitul vârstei de 60 de ani, au în țesuturile creierului, o cantitate mai mare de aluminiu decât indivizii sănătoși, de aceeași vârstă.

De asemenea, persoanele care au fost expuse la o cantitate mare de aluminiu, dezvoltă boala Alzheimer de la vârste mai tinere.

Cea mai mare cantitate de aluminiu măsurată vreodată în țesuturile creierului uman, a fost găsită în cazul celor care au murit cu diagnosticul de Alzheimer familial.

Chiar daca aluminiul nu este un metal greu, acesta este un element ce se gaseste in mod natural in scoarta terestra in proportie de 8% si astfel este greu de evitat.

Este un material foarte des utilizat in industria alimentara si, in multe situatii, acesta ajunge in contact cu alimentele.

Cele mai importante surse de aluminiu sunt vasele si ustensilele folosite pentru gatit, apa poluata, medicamentele (antiacide), cosmeticele (antiperspirante), aditivii alimentari si aerul poluat din zonele industriale.

Dupa absorbtie, aluminiul este distribuit in aproape toate organele, iar acumularea are loc la nivelul sistemului osos. In cazul femeilor insarcinate, cantitati foarte mici de aluminiu pot trece in sange si astfel ajung si la nivelul fatului.

In industria alimentara, aluminiul se gaseste in aditivii alimentari, ambalaje si folie alimentara.

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

2 ore ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

2 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

3 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

3 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

4 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

4 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic