Sari la conținut

Un medic care a ales România în locul străinătății: ”Trebuie să ai curaj și încredere că poți face și aici lucruri mărețe. Se poate face performanță, în România!”

Dr. Irina Gavriluț e unul dintre medicii care nu a ales calea ușoară, adică a străinătății și a vrut să facă performanță și să se dezvolte profesional în România. 

Deși, recunoaște că i-a trecut prin minte să plece din țară și chiar a avut discuții cu o clinică din Irlanda, într-o zi și-a dat seama că nu vrea să se despartă de țara ei și de viața pe care o avea aici. ”Ajunsesem în discuții foarte avansate cu o firmă de recrutare din Irlanda, urma să fac un drum la Dublin, să intru în Colegiul Medicilor, era doar o procedură, nu trebuia să dau examen. Dar mi-am dat seama că îmi e greu să mă despart de toată viața mea de aici și atunci am prins curaj, să rămân și să-mi deschid propria clinică,” a povestit dr. Irina Gavriluț, medic stomatolog cu competență în implantologie orală și estetică facială.

”Eu știam doar să fac dinți, nimic altceva”

Chiar dacă nu avea un plan de afacere, nici bani, dr. Irina Gavriluț și-a urmat visul de a avea propria ei clinică de stomatologie și a reușit. ”Eu nu aveam un plan de business, știam doar să fac dinți, mă bazam pe meseria mea și aveam o bază de pacienți. A trebuit să fac două credite la bancă, pentru că nu aveam nici banii necesari. Nu aveam nici foarte mult timp pentru că lucram la o clinică și nu-mi permiteam să fiu concediată, trebuia să-mi plătesc ratele. În pauza de masă, mergeam să vizionez spații,” a adăugat medicul stomatolog.

 

A reușit să găsească spațiul în septembrie 2014, iar pe 1 decembrie totul era gata. În doar trei luni a amenajat clinica, a primit toate aprobările necesare, a achiziționat echipamente și a obținut chiar o competență în radiologie. ”Dacă vrei să faci ceva, reușești. Chiar dacă pare greu, la început, se găsesc soluții, informații găsești, trebuie doar să întrebi”, a mai spus dr. Gavriluț.

Acum la trei ani de când a făcut pasul, își încurajează și consiliază angajații să facă la fel. ”Când ești pe cont propriu, te maturizezi profesional, ești nevoit să iei decizii. Înainte îl aveam pe fostul angajator care mă consilia tot timpul când aveam o problemă. Acum eu am alți oameni cărora trebuie să le răspund la întrebări despre stomatologie, relația cu pacientul, achiziția de echipamente. În plus, acum nu mai fac eu manoperele simple și mă concentrez pe evoluția și perfecționarea mea. De asemenea, îi încurajez și pe colegii mei să meargă pe cont propriu, e normal să vrea să crească, nu mi-aș dori în echipă oameni care nu au nicio dorință de evoluție”, a mărturisit dr. Irina Gavriluț.

Tratează gratuit copiii fără posibilități

Clinica Irinei Gavriluț colaborează cu fundația Mia’s children și o dată pe săptămână, timp de trei ore, tratează și face educație pentru prevenirea cariilor, copiilor de acolo, pro bono. ”Sunt 40 de copii de toate vârstele, începând cu vârsta de trei ani. E a doua colaborare de acest gen,” a mai spus medicul stomatolog.

Cât despre cele mai cerute tratamente stomatologice, implanturile și fațetele dentare sunt în topul preferințelor românilor.

Cine e dr. Irina Gavriluț

După ce a absolvit, în 2006, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București – Facultatea de Medicină Dentară, dr. Irina Gavriluț a continuat să se dezvolte continuu: a lucrat in clinici stomatologice de top 10 ani si a urmat permanent cursuri si specializări, până cand și-a îndeplinit visul de a avea propria clinică dentară, ca pentru propria sa familie.

Irina a reușit să contruiască o clinică dentară de top – la New Dental pacienții se bucură de o largă gamă de beneficii, menite să le facă viața mai bună – o echipă medicală de excepție, servicii stomatologice complexe, un sediu modern (și excelent situat), cu tehnologie de ultimă generație, un mediu prietenos, unde nu există durere sau frică de dentist.

Aceste beneficii vin din experiența profesională și din calitațile umane ale Irinei – ea este un medic stomatolog pasionat, deschis, prietenos, o perfecționistă în continuă specializare.

Si dacă vorbim de specializare, dr Irina Gavriluț participă anual la congrese și cursuri, mai ales cu temele Estetică Dentară și Estetică Facială – iata doar câteva dintre acestea:

  • ”Advanced Clinical Endodontics” și “Retratamentul în Endodonţie”– sustinut de Dr A. Castellucci
  • “Hands-on – Artistic Smile Design: Modificări faciale prin protezare provizorie”, Dr. Elliont Mechanic
  • “Tehnici de obţinere a succesului clinic pe termen lung” si Curs de piezochirurgie Prof. Dr. Emanuel Bratu
  • “Tehnici de restaurare după tratamentul endodontic. Conceptul unei noi generaţii de materiale pentru restaurările posterioare definitive”, Prof. Dr. Ivana Miletic
  • “Cele mai populare 5 proceduri cu acid hialuronic: volumetrie, lifting malaro-temporal, rejuvenare peribucală, rinoplastie medicală”, cursurile Prof. Dr. Ioan Nedelcu
  • Greater New York Dental Meeting
  • Royal Esthetics Annual Meeting – organizat de European Society of Cosmetic Dentistry

Mai mult, dr. Irina Gavriluț îi ajută pe cei fară posibilități, implicându-se în campanii sociale precum tratamente dentare gratuite pentru copiii defavorizați din București și din țară, dar și participarea la o misiune umanitară in Maroc, provincia Laayoune.

 

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: